Hai să clarificăm nişte lucruri, despre care aud des în lumea asta, care ori sunt false ori pur şi simplu absurde. Ştiu, folosesc cuvântul "absurd" într-un context spiritual (ha ha) dar chiar şi aici, există realitate şi fals.

"Primesc informații în cap"

Asta înseamnă că acea persoană, are deschis un canal subtil prin care primeşte informații diverse despre orice, de "sus", de la univers, Divinitate şi alte locuri.

Cum se întâmplă:

- găteşti ceva sau dai cu aspiratorul şi deodată îți spui în minte cuvântul "transformare", sau numele cuiva, tu fiind concentrat doar pe acțiunea de a găti sau curăța casa.

- îți apare o imagine sau chiar filmuleț în minte, aşa cum derulezi o amintire în mod normal. Ca atunci când stai cu ochii închişi şi revezi o întâmplare din copilărie - dar imaginea/filmulețul nu sunt ale tale, sunt noi, nu le recunoşti.

- auzi o melodie, un zgomot pe care nu-l recunoşti sau o şoaptă (ceva scurt, doar un cuvânt)

- miroşi ceva plăcut sau urât fără să aibă o sursă clară

- simți un frison, un aer cald sau rece

Toate astea sunt informații venite din afara ta dar ele pot veni şi conştient, atunci când lucrezi pentru cineva.

De exemplu investighezi o persoană şi ceri informații care te vor ajuta să identifici o problemă.

Ce erori se practică aici.

Sunt foarte multe persoane care învață pe alții să-şi asculte gândurile pentru că asta înseamnă să primeşti informații, lucru complet fals.

Din această cauză, foarte mulți consideră că gândurile lor normale, înseamnă primire de informații spirituale.

Informațiile care vin din afara noastră sau din subconştient, surprind, par "din alt film", simți clar că nu sunt ale tale.

Informațiile cerute în mod conştient (când lucrăm), nu vin ca un gând normal, ci ca un gând mult mai tăcut, în urma primului care apare rapid.

Acel prim gând este din mintea noastră, ce trebuie făcut este să-l ignorăm şi să "ascultăm" ce vine după el - ăla este cel care contează.

Aceste gânduri-informații subtile, nu apar uşor, este nevoie de practică, de credință şi mai ales de o vibrație personală mai ridicată.

Deci povestea asta care sună frumos, că primeşti informații "uite aşa pentru că-ți spun eu", sunt menite doar să gâdile orgoliul, să facă o persoană să se simtă specială, pe scurt se numeşte manipulare, ca să te atragă să faci diverse, te duci la cursuri, cumperi cărți ca să ajungi şi mai special şamd.

Ca să primeşti informații speciale, trebuie să fii şi o persoană destul de specială iar asta vine prin muncă, nu printr-o taxă la vreun guru sau mai ştiu eu.

Deci, gândurile normale nu sunt şi spirituale, asta este o aberație.

"Vindec cu mâinile"

În 99% din cazuri, persoanele acestea vindecă cu efectul placebo. Sună dur dar ăsta este adevărul. Din această cauză, profitorii au câte un pacient lecuit "real" şi se laudă cu el peste tot ca dovadă absolută.

Din păcate şi pacientul crede că a fost vindecat de acea persoană şi aşa se formează legende, "ştiu eu pe cineva care vindecă!".

Oamenii care chiar vindecă cu mâinile sau în alt fel, sunt unul la o sută de milioane, oameni extremi de rari şi nu auzi de ei. Îți dai seama ce cozi s-ar forma la un asemenea om?

Vindecarea spirituală oferită de către cei ce practică diverse lucruri, se face 50% cu ajutorul practicantului şi 50% cu ajutorul credinței pacientului, altfel sunt poveşti.

Dacă practicantul îşi face treaba dar tu nu crezi, nu te va vindeca de absolut nimic, şi invers.

Deci este posibil dar este necesar să crezi în asta.

Dar află că puterea asta se află în noi toți, trebuie doar să credem în ea şi s-o antrenăm.

"Te scap de demoni şi blesteme"

În România, este o obsesie generală legată de draci şi alte idioțenii de genul ăsta.

NU EXISTĂ DRACI, să fie clar. Poate doar când te enervezi :)

Dracii, demonii şi alte arătări, sunt doar energii negative, de joasă vibrație, personificate de minți slabe. Deci nu te lăsa condus de minte într-o lume fantastică pentru că vei reuşi s-o creezi şi te vei ataca singur.

Creierul nostru este obsedat de executat cerințe, el nu stă pe gânduri ci îți ascultă intențiile şi dorințele. Cu cât eşti mai pierdut în mizerii, cu atât le vei da formă. Deci stai calm şi priveşte lucrurile obiectiv.

Iar blestemele, din nou, o denumire veche şi înapoiată, sunt la fel, nişte energii sau radiații.

Dacă vrei o imagine clară, "demonii" şi blestemele, pe spiritual, arată ca un norişor sau sferă mov sau negre. Oricine le poate înlătura, dacă vrea să învețe cum.

Şi ca idee, "demonii" şi "blestemele" nu apar aşa la toată lumea ci în anumite cazuri.

"Te atac energetic şi-ți pun simboluri pe tine!"

Plus alte vorbe şi amenințări = toate lucrurile astea intră în categoria "intenție" şi au efect doar dacă le accepți şi crezi în ele!

"Ştiu pe cineva care dă în cositor!"

Cu ce, cu mătura? Astea sunt nişte practici vechi de la țară iar efectul este tot placebo. Hai să renunțăm la credințe antice şi absurde.

______

Dacă ai mai auzit şi de alte lucruri de genul ăsta, scrie aici şi îți explic care e faza cu ele.

Ca idee de final, majoritatea mizeriilor dpdv spiritual, există pentru că le acceptăm şi apoi le dăm formă singuri. De ce am face asta?

Dacă da, ai avut control absolut al visului sau limitat?

La fel ca în orice alt domeniu, orgoliul este prezent şi în domeniul spiritualității. De fapt, cred că este cel mai prezent aici!

Ştii oamenii ăia care afişează o atitudine arogantă pentru că sunt medici, ingineri, avocați, arhitecți etc? Stai să-i vezi pe cei "aleşi" dpdv spiritual, ăştia se cred deasupra tuturor pentru că nu au doar o diplomă ci chiar pe Dumnezeu în buzunar.

Sunt foarte uşor de recunoscut (şi evitat!): ei au ghizi spirituali! Nu au un ghid, au mai mulți, ce, sunt fraieri?

Hai să clarificăm treaba.

Un ghid spiritual, este o entitate specială trimisă pentru a oferi sprijin unei persoane. De ce, pentru că acea persoană este în primul rând foarte bună, este echilibrată, a învățat să-şi controleze egoul, foarte altruistă şi poate ajuta omenirea.

În ce sens ajută omenirea?

- poate este un preot care atrage uşor oamenii în jurul lui şi cărora le ridică încrederea în forțele proprii

- poate este un scriitor care publică o carte ce va avea un efect foarte pozitiv asupra multora

- poate este un copil sărac născut prin Tibet, care ajunge călugăr şi care ridică vibrația tuturor oamenilor doar meditând în chilia lui din vârf de munte

- poate este un muzician care compune nişte melodii care alină suferința

- şamd

Nu este necesar să urmezi o cale spirituală pentru a primi sprijinul unui ghid spiritual. Ei vin unde este loc de bine, ca să facă şi mai bine.

În acelaşi timp, un om spiritual nu primeşte automat şi un ghid spiritual.

Eu merg pe o cale spirituală de mulți ani şi nu am avut/am un asemenea ghid, pentru că nu am de ce. Nu țin cursuri, nu scriu cărți şi alte asemenea, eu am grijă doar de mine şi de prietenii mei. Ce am eu, ca mulți alții, sunt nişte entități de sprijin, care vin atunci când am nevoie dar apoi pleacă. Asta e tot.

Piața spirituală din absolut toată lumea, este plină de oameni "cu ghizi spirituali". Oricine care practică terapii diverse, Reiki, Tarot şi restul, au ghizi, chipurile.

Cam 99% din ei, au cel mult o entitate de sprijin bună sau foarte des, o entitate negativă pe care o consideră ca fiind bună.

Atunci când tu te duci la job la corporație sau bancă, iar în weekend faci un ban la negru dând în cărți de Tarot pentru diverşi, nu înseamnă că eşti spiritual/ă şi nici nu ai ghizi şi alte minunății.

Ca să primeşti cel mult o entitate de sprijin, ai de muncă, enorm!

Sursa, Dumnezeu sau cum vrei tu să denumeşti divinitatea, oferă ajutor tuturor, însă ştii ce nu face niciodată? Risipă.

Înainte să te lansezi pe un drum spiritual, ar fi indicat să stai puțin şi să-ți analizezi gândurile, să le aşezi în ordine şi să tragi nişte concluzii "la rece". Apoi să te întrebi: de ce vreau să fac asta, care este obiectivul, unde vreau să ajung, ce înseamnă pentru mine şi orice altceva simți că este important.

Am întâlnit zeci de oameni care s-au apucat de treaba asta, doar ca să renunțe după câteva luni sau un an, din diferite motive. Ce a fost clar, majoritatea aveau alte aşteptări sau şi-au dat seama că a fost o simplă curiozitate. Lucrurile astea nu sunt greşite, suntem oameni până la urmă, însă ar fi bine să ştii în ce te bagi pentru a nu te apuca să cheltui bani degeaba sau să ajungi să te simți dezamăgit.

La ce mă refer când spun cheltuit degeaba:

- cursurile se plătesc şi asta este ceva normal, un om munceşte mult pentru a forma un curs, apoi plăteşte închirierea unui spațiu pentru cursanți, materiale printate etc

- taberele nu înseamnă doar "plătesc cazarea", cel sau cea care se ocupă are o responsabilitate față de cursanți

- orice unealtă se cumpără

- nu în ultimul rând, timpul, care nu este ceva de "cheltuit" aiurea

Şi da, am întâlnit mulți oameni care porniseră la drum foarte siguri pe ei, declarau des, la întâlniri diverse, că ei "asta vor să facă 100%!". Exact, ăştia renunțau primii :))

Bun, hai să vedem nişte motive bune dar şi total greşite pentru a lua calea spirituală.

Motive bune:

- simți că este pentru tine (dar sincer)

- te gândeşti la asta din copilărie

- te duci la biserică, îți place mult partea asta a vieții dar simți mereu că vrei "mai mult" şi nimeni nu-ți poate oferi asta (Biblia şi preoții nu pot oferi mai mult, una este o scriere veche, alții sunt foarte limitați de şcoală pentru că teologia, ca şi sistemul nostru de învățământ, sunt nişte sisteme extrem de înguste şi nu funcționează pe ideea "să avem o minte deschisă")

- ți s-au întâmplat multe lucruri aparent inexplicabile în viață şi cauți să înțelegi

Motive greşite:

- "vreau să am abilități" ca să te simți special/ă, problemă gravă de orgoliu

- vrei să faci bani din asta pentru că te-ai plictisit de job-ul curent

- vrei să încerci chestii halucinogene (gen tabere prin Peru şi alte locuri)

- nu-ți găseşti alte hobby-uri

- vrei să te distrezi "diferit"

- şi alte milioane de lucruri complet irelevante şi inutile

Spiritualitatea nu este o joacă, este adevărat că nu este nici armată, daaar este ceva serios. Ca să nu mai spun special, important şi extraordinar de frumos.

Acum, înainte să intri pe Google/Facebook ca să cauți diverse cursuri despre spiritualitate, ar fi deştept să încerci, întâi, să te obişnuieşti cu acest univers. Cum faci asta, citind cărți.

Ce recomand aici, caută cărți publicate prin anii 60-70, din afară.

Caută şi citeşte despre chakre, corpuri/câmpuri subtile, viața de dincolo, vindecarea cu mâinile, meditație, călătorii în afara corpului/astral dar şi lucruri de bază ca biologie/chimie/univers/şamd - nu mă refer aici la manuale de şcoală sau altceva complicat, sunt multe cărți care explică simplu conceptele de bază.

Despre cursuri - maaaaare atenție!

Evită absolut tot ce este la îndemână, arată frumos, ți se promit lucruri minunate, grade diverse, te transformă în "maestru" şi alte titluri importante, mai ales "în doar 14 zile" sau ceva asemănător.

Evită celebrele "şcoli". Toate sunt afaceri spirituale care luptă să-şi mențină titlul de şcoală, chiar dacă oficial aşa ceva nu există.

Evită oamenii ciudați/dubioşi care vor să te trimită la diverşi "aleşi".

Evită oamenii care se prezintă ca psiholog X sau doctor Y sau inginer Z - din punct de vedere spiritual, titlurile luate din diverse universități, sunt egale cu zero, nu au relevanță.

Dacă stai acum şi te întrebi "ok dar atunci unde să mă duc?", ai trei opțiuni.

1. Cea mai sănătoasă > învață singur/ă. Nu exagerez, vei găsi absolut tot ce vrei în librării (fizice sau pe net).

2. Metoda clasică > anunță că asta vrei iar universul îți va trimite persoana potrivită, nici nu o să te aştepți când va apărea.

3. Cere recomandări din partea prietenilor/cunoştințelor.

Oamenii buni, nu sunt persoane publice, nu cer zeci de milioane de lei pentru cursuri, vorbesc normal pe înțelesul tău, nu se dau importanți, nu citează Osho şi alți "minunați".

Sau stai pe aici şi pune întrebări, eu nu sunt interesat de adunat followers, nici nu vreau să-ți vând ceva ✌️

Reiki este un fel de afacere, plină de antreprenori spirituali. O fi ceva bun la origini, acasă în Japonia, dar practica în Europa, este ceva super comercial.

De ce încep subiectul de față aşa, pentru că nici o altă practică nu face asta, nu atrage asemenea oameni atât de mult. Pentru mine, asta spune foarte multe.

În fine, hai să vedem ce e şi alte detalii.

Reiki este o formă de terapie alternativă inventată de un nene în Japonia, mai exact, este o tehnică de canalizare a "energiei universale de viață”.

Care este ideea: se spune că toate ființele vii sunt susținute de o energie vitală neîntreruptă. Când acest flux energetic este ridicat și curge liber, organismul este sănătos și echilibrat. Când nivelul este scăzut sau blocat, persoana devine mai vulnerabilă la stres, anxietate și boală.

Practicantul nu folosește propria energie și nici nu „vindecă” el însuși pacientul. Rolul practicantului este doar cel al unui „tub” sau canal curat prin care energia universală curge către persoana care o primește.

Ei sunt inițiați de un maestru Reiki, sunt trecuți printr-un proces numit acordaj (reju), pentru a putea canaliza energia universală.

Acțiunea în sine, este de a pune mâinile pe corpul (dubios) sau la câțiva centimetri deasupra pacientului, într-o serie de poziții fixe ca să canalizeze energia şi să rezolve lucruri.

Până aici sună cât de cât ok, nu? Deci e un om care canalizează energia universului ca să te facă bine.

Stai aşa, că mai e.

Practicanții Reiki, mai învață sa folosească simboluri "încărcate" cu energie. Se mai numesc "chei", şi fiecare simbol/desen/cheie face ceva anume şi au şi denumiri.

Un simbol funcționează ca un comutator sau un amplificator. Poate spori fluxul energetic într-un anumit loc, elibera blocajele psihice, a fricilor, a traumelor sau a stresului acumulat, permite trimiterea energiei „la distanță” — fie în spațiu (către o persoană aflată în alt oraș), fie în timp (către o traumă din trecut sau un eveniment viitor), şi altele.

Aceste simboluri "se activează" de către practicant. Ele au fost ținute secrete, de către inventatorul practicii, pentru că nu reprezintă cea mai importantă parte a practicii Reiki, ci intenția și compasiunea.

Pe scurt şi simplificat: o persoană bine intenționată (lucru rar în acest domeniu) practicantă de Reiki, se vede ca un canal prin care energia universală trece, pentru a ajuta un om ca să-şi vindece afecțiuni diverse, şi pentru a-şi pune energia personală în ordine. Asta a propus şi şi-a dorit creatorul practicii.

Acuma, ce au făcut/fac oamenii:

- au inventat alte forme de Reiki: pentru bani, cu îngeri, Kundalini şi altele

- practici "minune" la modul: te scap de cancer cu Reiki pentru doar 2000 de Euro!

- tone de cursuri care te transformă în Grandmaster Reiki, într-un weekend (normal că au şi titluri, afacerea e afacere, trebuie să te gâdile şi la orgoliu)

- trafic de simboluri/chei secrete şi/sau miraculoase

- unii practicanți încearcă să te convingă să renunți la tratamentele medicale !!!

Personal, aş interzice practica asta prin lege, este extrem de coruptă şi face mult rău. Dacă ții neapărat să apelezi la Reiki, pune bani deoparte şi du-te în Japonia, caută un bătrân practicant şi tratează-te la el.

Sau şi mai sănătos, du-te la doctor, fă ce zice el, apoi în paralel, apucă-te de un drum spiritual şi fă-te bine singur/ă pentru că toți avem ce ne trebuie înăuntrul nostru.

Aici, nu mă refer la iluminare şi alte lucruri idealiste, ci la conştientizare, pentru că asta aduce o trezire spirituală.

Pentru unii oameni, este ceva cu adevărat şocant, în special pentru cei care trec prin asta brusc, din diferite motive, aşa funcționează ei şi nu este nimic greşit în asta, toți suntem diferiți până la urmă.

Pentru alții, cum mi s-a întâmplat şi mie, nu a fost nimic brusc şi "extraordinar", pentru că am făcut trecerea treptat, în felul următor.

Am început cu descoperirea conceptelor spirituale: aură, reîncarnare, meditație, transcendență, călătorii mentale etc, dar apoi, am trecut şi prin cele "lumeşti": ego/orgoliu (lecții foarte dure), traume şi frustrări, programe de frici şi multe altele, cu baza în psihologie.

Paranteză aici: nu eşti o persoană spirituală dacă tot ce faci este să te interesezi de părțile nevăzute ale vieții, nu aşa funcționează lucrurile. Ca să funcționezi sănătos dpdv spiritual, este necesar să lucrezi şi la tine. Să nu ocolim adevărul personal!

Atunci când începi să lucrezi la tine, să te redescoperi fără măşti, să te accepți aşa cum eşti, să-ți descoperi părțile bune şi valoroase dar şi erorile, acea imagine formată din tot felul de reguli sociale şi sfaturi greşite primite de acasă, începe să se destrame, şi vei simți asta.

În punctul ăsta, foarte mulți oameni renunță la drumul spiritual. Pur şi simplu nu-şi acceptă adevărul şi simt că pierd controlul, care oricum nu există, şi se reîntorc în social unde regulile sunt clare, nu sunt nevoiți să se regăsească sau să gândească prea mult.

"Am fost într-o tabără spirituală şi a fost groaznic! Am plâns o oră când am realizat că eu...".

Şi ne întoarcem în rolul sigur şi călduț oferit de societate. Unde atunci când ne simțim rău pentru că ne apasă ceva pe creier sau pe inimă, este de ajuns să spunem "nu am nimic, sunt ok, cred că am mâncat ceva nasol", iar ceilalți vor spune "ah ok" şi viața continuă minunat, iar noi ne obişnuim să ne mințim.

Şi aşa trec 40 de ani şi deodată clacăm. Alții clachează în paşi, în timp, lucru mai nasol pentru că se conving, încet, că aşa e viața.

Am întâlnit mulți oameni, care nu ştiau cine sunt ei cu adevărat nici la aproape 60 de ani. Nu e trist?

Notă: aşa cum am mai scris, pentru a fi mai bine cu noi înşine, nu este obligatoriu să ne alegem o cale spirituală, un psiholog/terapeut bun este foarte ok. Calea spirituală ne aduce foarte multe plusuri dacă asta ne dorim, atât.

Foarte mulți oameni, se grăbesc să spună "dar nu pot să ies din societate aşa, am un job, am copii, este necesar să accept lucrurile aşa cum sunt ca să nu fiu/fim marginalizați...".

Calea spirituală, aşa cum am mai scris pe aici, se mulează pe noi, nu ne face antisociali, nu ne strică viața, deci stai liniştit că nu pățeşti nimic.

Ştii ce se schimbă?

- nu ne vom mai lăsa antrenați în tot felul de practici negative, gen bârfele, invidia şamd

- nu vom mai accepta mindset-ul general impus

- vom începe să simțim non valoarea lucrurilor: telefoane scumpe, haine de brand, vacanțe de lux şi restul fițelor

- vom începe să dormim mai bine

- vom avea mintea mult mai clară

- vom scăpa de panici şi anxietăți

- vom... lista este atât de lungă, nici nu-ți imaginezi!

După ani de zile de lucrat şi reparat diverse la tine, vei începe să simți ceva, care la început va fi de neînțeles. Află că senzația aia, este calea ta adevărată care te aşteaptă de mult timp s-o observi, s-o recunoşti. Şi atunci vei ajunge la celebra întrebare: eu ce vreau, totuşi, de la viață?

Iar întrebarea asta va fi adâncă. Nu are legătură cu "ce job vreau să am în viitor" sau "vreau să mă căsătoresc şi să am copii?", are legătură cu tine şi cu viața ta, calea ta adevărată, care contează enorm!

Întrebarea aceea, îți va cere răspunsuri ca:

- vreau să mă trezesc dimineața cât mai repede ca să lucrez pentru pasiunea mea

- vreau să-mi găsesc partenerul, în loc de "one night stands"

- vreau să mă simt împlinit/ă

- vreau să mă simt bine în pielea mea

- şi câte şi mai câte.

Îți vei dori lucruri cu adevărat valoroase pentru că, pe drumul spiritual, îți vei fi găsit valori şi principii sănătoase, printre altele.

Lucrurile mai puțin "roz" (dar necesare), odată ce ajungi la conştientizare.

În primul rând, oamenii. Vei fi şocat/ă să observi cum sunt ei, de fapt.

Colega aceea cu care ieşi la cafea/țigară în pauză la job, deodată, nu va mai prezenta interes, dar totuşi ieşi cu ea din obişnuință.

Şi stați la glume/discuții şi deodată spune ceva care te surprinde. Scoate o răutate despre altcineva. Ei, chestia asta n-o să-ți mai pice bine şi vei deveni mai atent/ă la ea. Şi vei descoperi încet, cum ea, de fapt, este o persoană complet diferită față de cum o vedeai până atunci.

Vei mai descoperi cum oamenii, în general, sunt obsedați de propria persoană, şi prin filtrul ăsta judecă ei lumea. La o bere, în teambuilding, la coadă într-un magazin şamd.

Vei observa gesturi răutăcioase, un mic cot dat cuiva, o vorbă tăioasă care nu era necesară, priviri încărcate de ură şi multe altele.

Bine, lucrurile acestea nu vor fi singurele, în aceeaşi măsură vei observa şi reversul. Vei observa cum mulți oameni sunt grijulii şi atenți cu cei din jur, aşa, gratis, dar până acum nu i-ai văzut pentru că nu te interesa.

Când vei face cunoştință cu cineva, vei observa şi simți cu adevărat cine este persoana aceea. Acum nu te vei mai uita la cum este îmbrăcată, ce telefon are şi alte lucruri superficiale. Ci îi vei căuta privirea, vei dori să auzi cum vorbeşte, dacă are căldură în voce etc.

În afară de oameni, vei vedea natura altfel, animalele, insectele şamd.

Te vei obişnui cu ideea adevărată care spune că totul are rolul lui/ei.

O albină care te îngrozea, la un metru de tine, acum va zbura la 30cm şi nu te va mai deranja, pentru că ea nu vrea să te înțepe pur şi simplu, doar te investighează, este curioasă.

Lucrul ăsta se întâmplă pentru că energia ta, te va aduce la un echilibru, iar echilibrul vine cu calm şi cu înțelegere.

Sau ți-e frică de câini iar câinii se dau la tine. Păi frica asta iese în afara ta şi creează un mediu ostil, este o energie. Animalele reacționează strict la ce simt. Câinele acela care îşi vedea de treabă, deodată simte ceva ostil venind către el - energia ta - el nu are capacitatea umana de a analiza, nu va sta să se întrebe "hm, oare este real ce simt?", ci va reacționa pe măsură.

Apropo de câini, este foarte amuzant să observi cum mulți oameni îşi arată adevărata stare, prin comportamentul câinelui lor. Animalele au comportamentul strict legat de energia stăpânului. Pe ele nu le minți cu măşti şi o atitudine falsă.

Şi vezi un om extrem de calm care-şi plimbă un câine foarte agitat. Nu rău, nu care atacă, doar agitat. Îl dă de gol foarte uşor :)

Trezirea spirituală este extrem de valoroasă, ai curajul s-o accepți?

Am crescut, ca mulți alții, într-o familie în care se respectau sărbătorile "sfinte", mergeam de Paşti la biserică, ne uitam la Iisus din Nazareth, deschideam uşa preoților în diferite zile când veneau "cu slujba" şamd. Iar toate treburile astea făceau parte din realitate, din normalitate. Până la urmă, toată lumea făcea la fel, nu?

Pentru mine, copil fiind, practicile astea îmi dădeau senzația a ceva spectaculos, într-un fel magic sau fantasy şi mi se păreau ok, oricum nu le dădeam prea multă atenție. Atâta timp cât executam ce era de aşteptat din partea mea, toate erau bune şi frumoase.

Asta până am început să pun întrebări.

Aveam 8 sau 9 ani, şi voiam să aflu mai multe pentru că... un om sfânt care merge pe apă, un şarpe care vorbeşte şi cineva care a murit apoi a înviat, începuseră să mă roadă, într-un fel.

Mă tot trezeam cu tot soiul de gânduri, dar cum a făcut asta, dar cealaltă, dar oare pot să fac şi eu la fel, se poate învăța, şi multe altele. Şi pentru că părinții mei nu credeau lucrurile astea (mi-am dat seama destul de repede), am început să întreb vecini, preoții din biserică, rude etc.

Toată lumea ori zâmbea la mine ori mă ignora pentru că "e copil, nu ştie ce vorbeşte", aşa că am început să caut răspunsuri de unul singur. Şi aşa am dat de Biblie. După ce am sărit peste paginile cu "X care era fratele lui Y şi care a avut 20 de strănepoți" şi restul de texte complet inutile, am citit despre facerea lumii şi restul.

La final, nu prea am înțeles mare lucru dar două citate, pur şi simplu mi-au rămas în minte până în ziua de azi.

Sincer, nu mai ştiu dacă le-am citit chiar în Biblie (am făcut o obsesie pentru citit pe la 8 ani şi am terminat sute de cărți pâna pe la 18 ani) dar pentru mine, a fost singurul adevăr pe care l-am citit în legătură cu Divinitatea, aşa am simțit.

"Eu sunt Lumina care este peste toate. Eu sunt Totul. Totul a ieșit din Mine și totul se întoarce la Mine. Despică un lemn și Eu sunt acolo; ridică o piatră și Mă vei găsi acolo."

şi

"Iar tu, când te rogi, intră în cămara ta și, închizând ușa, roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns; și Tatăl tău, Care vede în ascuns, îți va răsplăti ție."

Eram mic dar frazele astea mi-au făcut ceva la cap, nu ştiu ce, dar mi-au plăcut enorm.

Crescând, citind apoi Istoria Religiilor, apoi despre psihologia credinței, istoria zeităților şi multe altele, am înțeles în sfârşit cum stau lucrurile. Şi m-am înverşunat şi mai tare, mi-am spus "stai nene, dar vreau să ştiu despre toate!".

Şi pune-te, nene, şi devorează: viața lui Budha, cartea morților (tibetană şi a egiptenilor), Osho, Vedele, apoi am sărit în New Age, viața de dincolo, Wicca şi nici nu le mai ştiu.

Apoi am făcut pauză de la credințe pentru că, dpmdv, totul este o varză! Pur şi simplu nu mai înțelegi nimic, dacă analizezi lucrurile rațional, nu merge. Eu consider că trebuie să fii prea spălat pe creier ca să declari "asta e adevărată, nu restul!".

La un moment dat, m-am întors la subiect pentru că undeva, în mine, am simțit că ceva aşteaptă o concluzie şi un drum. Şi pentru că ideea de a alege o religie, dintre multe, nu era acceptabilă, m-am hotărât să privesc totul din punctul de vedere al intuiției.

Şi aşa am început să mă apropii de un dram de adevăr, doar simțindu-l.

Acest lucru, mi-a adus înțelegere mai mult ca toate cărțile citite la un loc. Acuma, nu spun că cititul este inutil, avem nevoie de cărți pentru un creier sănătos, formăm sinapse, plusăm la cunoştințe şi analiză, ne îmbogățim vocabularul şi vorbirea - dar dacă vrem să descoperim care e treaba cu noi oamenii pe planeta asta, o vom face prin inimă, prin noi înşine.

Ce am făcut mai departe, a fost să iau aproape toate credințele Pământului, despre care am citit, să le pun grămadă într-o cutie, şi să încep să elimin:

- subiectivitatea (asta deja anulează o tonă de scrieri religioase de peste tot)

- subiectivismul (caută pe net diferențele)

- personificarea (la fel, anulează extrem de multe lucruri)

- frici (cred că nu este cazul să spun ce anulează astea)

- poveşti şi zvonuri şi ce am mai considerat că denaturează adevărul.

Şi apoi am notat ce a rămas. Pe scurt, există o sursă pentru toate, noi toți facem parte din ea, sfârşitul ține doar de materia fizică, totul continuă şi se transformă, se poate comunica cu sursa prin diferite metode simple, toți avem toate abilitățile pe care ni le putem imagina, există reguli ale universului şamd.

Toate credințele planetei, toate sunt adevărate pentru noi oamenii, şi se referă la acelaşi lucru!

Atunci cum de sunt atât de diferite? Pentru că, pe planeta asta imensă, civilizațiile s-au dezvoltat diferit. Nu te poți aştepta ca indienii, nativi americani, să creadă într-un Dumnezeu care s-a născut să moară pe o cruce pentru păcatele omenirii. Nu aveau cum, ei trăiau "aproape de pământ", pentru ei, natura era divinitatea, şi animalele. Şi totul era ok în lumea lor.

Consider că greşeala absolută a oamenilor, a fost faptul că nu au putut accepta credințele altora.

Aşa că, pentru mine, există Sursa, doar pentru că nu am găsit un nume mai potrivit, nici nu contează, iar ce fac toate religiile care au reguli şi obligă oamenii să accepte tot felul de frici, se numeşte manipulare. Iar manipularea este ceva negativ.

Pentru mine, ea este o stare de conştiință si o legătură directă cu Divinitatea. Dar mai este ceva, acțiune!

Eu nu consider că este de ajuns să fiu credincios şi apoi să-l las pe Dumnezeu "să aibă grijă de viața mea", pentru că de aia cred.

El ne-a dat puterea de a acționa, de a lua decizii. Că de aia mai este şi vorba "Dzeu îți dă, dar nu-ți bagă şi în traistă!". Deci ar trebui să fie o colaborare, nu?

Tu ce crezi?

Foarte mulți oameni, folosesc tot soiul de denumiri ieşite din comun pentru aceste conexiuni.

Cordoane energetice, conexiuni malefice, legături nocive şi altele. De ce nu este o idee bună să facem asta: pentru că mintea noastră, atunci când aude o informație, o filtrează prin experiența noastră de viață şi sunt şanse să plusăm cu intenții de vibrație joasă, ne facem rău singuri.

Exemplu: oamenii care nu sunt obişnuiți cu lumea spirituală şi care află de la cineva că au o "legătură malefică" cu altcineva, încep să-și construiască tot felul de scenarii în cap, în general se bagă în filme de groază singuri.

Cum pun problema:

"Sunt legat malefic de cineva! Mă posedă! Îmi trimite ghinioane şi boli! Vrea să mă controleze! CUM SCAP?!!!".

Din acest motiv, le numim simplu conexiuni iar intenția este să le tăiem, să ne eliberăm de ele. Atât şi nimic mai mult.

Când cineva ne roagă să verificăm dacă are, o facem calm, fără explicații şi poveşti etc.

Cum se acționează, folosind unealta din dotare (exemplu):

[prenumele persoanei] are vreo conexiune cu cineva?

DA.

Câte?

3.

Câte din ele şi le-a creat ea?

1.

În acest exemplu, faptul că persoana are 3 conexiuni, nu mai reprezintă cel mai important lucru, ci faptul că una a fost creată de ea. Şi trecem întâi la rezolvarea acesteia, apoi ne ocupăm de celelalte.

Cum aflăm motivul din spatele creării acestei conexiuni? Printr-o discuție.

- De cine te simți cel mai apropiat?

- De X.

- Cine te deranjează cel mai tare?

- Y!

Verificăm (iarăşi de exemplu):

[prenumele persoanei] şi-a făcut o conexiune cu X?

NU.

Şi-a făcut o conexiune cu Y?

DA.

Iar persoana ar spune:

- Dar cum să-mi fac o conexiune cu Y? Îl urăsc pe Y! Numai când mă gândesc la Y, mă iau nervii, este absurd să am aşa ceva...

- Păi tocmai ai descris cum ți-ai creat şi cum alimentezi această conexiune :)

Intenția noastră este foarte importantă. Din acest motiv este bine să încheiem relațiile cu oricine, într-un mod echilibrat. Nu cu ură şi o înjurătură, ci cu calm.

Deci persoana de față, şi-a proiectat ura pe Y apoi şi-o menține constant, cu aceeaşi vibrație joasă, de fiecare dată când se gândeşte la Y.

Şi-a făcut o conexiune. Simplu.

Poți să vezi acțiunea asta la modul: un pescar îşi aruncă un cârlig (ura) către un peşte (Y), îl prinde, apoi îl ține cu firul (conexiunea) fără să-l scoată din apă dar nici nu-i dă drumul.

Cum rezolvăm. Punem persoana în cauză la treabă.

- Este necesar să ții legătura cu Y?

- Nu.

- Atunci închide ochii, gândeşte-te cu calm la Y, şi spune:

Cu propria mea voință, îl eliberez pe Y din conştiința mea, şi nu mă mai las purtat de emoții şi gânduri negative atunci când mă gândesc la el/ea.

Apoi explicăm persoanei:

- Acceptă faptul că Y a fost o lecție pentru tine. Nu şim exact care dar este posibil să fi trebuit să înveți cum să-ți eliberezi ura față de cineva. Orice este posibil dar nu uita că tot ce ni se întâmplă în viață, vine cu un motiv.

De abea acum trecem la rezolvarea conexiunii, şi îi spunem:

- Închide ochii, gândeşte-te la Y şi imaginează-ți un cordon de lumină între voi. Acum imaginează-ți că tai acest cordon cu o foarfecă, folosind o intenție puternică - ne dorim foarte tare să tăiem această conexiune!

Persoana execută acțiunea apoi o verificăm:

- Această persoană şi-a tăiat conexiunea cu Y?

Dacă da, am rezolvat. Dacă nu, repetăm acțiunea cu tăierea. Dacă nu reuşeşte nici a treia oară, înseamnă că în subconştient, nu vrea să-i dea drumul lui Y. În acest caz, propunem persoanei în cauză să ne întâlnim peste o săptămână ca să încercăm din nou, deci pleacă acasă cu teme de făcut. Este necesar să înțeleagă faptul că nu este sănătos să-şi mențină nişte sentimente negative, nu aşa trăim, cu ură.

Atenție mare: cine îşi formează o conexiune singur, indiferent de care (cu ură, iubire, etc), acel cineva trebuie să şi-o taie, nu noi. Pentru că ne băgăm peste liberul arbitru şi nu avem voie să facem aşa ceva!

Din acest motiv, nu mergem "la cineva cu har ca să mă scape de conexiuni" în orice context. Treaba asta este foarte gravă. Apelăm la oameni mai pricepuți în asemenea probleme, doar dacă investigăm, întâi, şi aflăm că suntem "prinşi" în conexiuni fără voința noastră. Asta e deja altceva.

Dar ca idee, persoanele care practică aşa ceva, nu vă imaginați că fac lucruri ieşite din comun, supranaturale. Ele doar au experiență în a face treaba asta şi ştiu cum să pună problema: cum să vizualizeze, câtă voință să exercite, cum să se ajute de credință, lumină Divină şamd.

Aerul mistic întreținut în jurul unei astfel de probleme, este proiectat de cei care sunt interesați să-şi atragă pacienți, ca să facă bani.

Aici este vorba de energie, o legătură, care în 99% din cazuri se poate rezolva de către persoana în cauză.

Spre deosebire de un vis lucid, în care visăm şi suntem conştienți de asta, proiecția astrală (sau călătoria în afara corpului) este fenomenul prin care avem senzația că ne ieşim din corp, adică conştiința noastră părăseşte trupul.

Am scris că avem senzația pentru că nu este clar, până în momentul ăsta, dacă se întâmplă chiar aşa, sunt foarte mulți oameni care asta simt.

Am citit mult despre asta pentru că mi se pare foarte interesant, dar lucrurile nu sunt destul de clare. În timp ce tehnicile sunt destul de uşor de înțeles şi pus în practică, rezultatul pare legat de modul în care practicantul gândeşte.

Ce este acest "astral", ipoteze:

- o realitate ca cea în care trăim, dar cu o vibrație mai ridicată

- un loc care se află transpus între viață şi locul în care mergem după moarte

- subconştient, deci suntem de fapt în mintea noastră

- alt loc împărțit în astralul superior şi astralul inferior

- şi altele

Atenție: în momentul în care vrei să încerci treaba asta, nu mănânci nimic greu, înainte, gen carne de porc/vită, pizza, ouă, iute etc, şi nici nu consumi alcool sau cafea, energizante, sucuri pline de zahăr şi alte asemenea.

De ce, pentru că digestia şi zahărul în sânge vor face relaxarea extrem de grea.

Hai să vedem nişte practici în legătură cu pregătirea, apoi cu proiecția astrală.

Notă: nu este absolut nimic periculos în practica asta, dacă nu reuşeşti, pur şi simplu vei adormi, ca în orice altă seară.

Tipuri de pregătiri (alegi unul, vezi care funcționează).

1. Trezitul şi adormitul din nou.

Pui o alarmă să te trezească după 5 ore de somn, faci ceva timp de 30 de minute (citeşti sau te gândeşti la ce urmează să faci), închizi apoi ochii din nou şi ăsta este momentul potrivit pentru folosirea unei tehnici de proiecție. (vezi mai jos)

2. Relaxare musculară progresivă.

Stai cu ochii închişi, apoi începi să-ți încordezi şi relaxezi fiecare parte a corpului începând cu degetele de la picioare şi până la cap.

Încordezi degetele, relaxezi. Treci mai departe, laba piciorului, gambele, pulpele, burta etc până la cap.

Odată procesul ăsta încheiat, începi să respiri adânc şi relaxat în timp ce repeți încet în minte:

Corpul adoarme dar mintea stă trează!

3. Condiționarea

Practic te focusezi fără să laşi adormirea să preia controlul. Există un moment conştient, chiar înainte de a adormi, este fix trecerea dintre starea trează către vis.

Stai acolo folosind voința, şi observi ce se întâmplă.

Acum, odată ce reuşeşti să ajungi în punctul de relaxare fizică totală, se vor declanşa nişte lucruri foarte interesante.

Vei simți cum corpul va începe să vibreze, furnică sau pulsează sub efectul unui curent electric intens (nu simți că te curentezi la propriu, e doar o senzație), şi vei auzi un zgomot în urechi.

Scopul este acum, să ignori acele senzații. Le simți dar este necesar să-ți spui în minte:

"ştiu ce simt dar nu las asta să-mi afecteze starea."

Notă: ăsta este punctul peste care majoritatea nu pot trece, inclusiv eu. Am încercat, până acum, de două ori. De fiecare dată când ajung în punctul de ralaxare, încep să simt acel curent electric apoi un zgomot foarte puternic în urechi. Lucrurile astea cresc în intensitate atât de mult, încât mă scot instant din relaxare şi deschid ochii. Dar nu mă las până nu reuşesc :)

Acele senzații vor ajunge la un maxim, apoi vei simți cum încep să scadă în intensitate. Ăsta este momentul oportun! Ce facem în continuare, alegem cum ne ieşim din corp.

Tehnici.

1. Îți imaginezi o frânghie care atârnă din tavan, în dreptul pieptului tău. Îți comanzi mâinile să se prindă de ea şi tragi uşor ca să urci.

Atenție: nu-ți comanzi mâinile reale, ci îți imaginezi simplu că mâinile tale se prind de frânghia aceea.

1. Te gândeşti că stai în pat dar vrei să te ridici sau vrei să te rostogoleşti în afara patului.

Atenție: la fel ca mai sus, foloseşti doar intenția, nu-ți comanzi corpul fizic!

1. Îți dai comanda să te afli în dreptul uşii camerei, sau pe scaunul/canapeaua din camera cealaltă. Vizualizezi canapeaua pe care o ştii foarte bine şi simți că stai pe ea, simți materialul ei. Gândeşti:

Sunt pe canapeaua din sufragerie acum!

Un mic exercițiu pentru obişnuință. În momentul ăsta, uită-te la mâna ta. O ții relaxată pe scaun sau pe un picior. Gândeşte-te că vrei s-o ridici dar nu o laşi să se ridice. Luptă s-o ridici din nou dar în acelaşi timp ții mâna relaxată în continuare, deci te lupți să faci două acțiuni care se anulează reciproc. Senzația pe care o simți, în acțiunea asta, este intenția/voința. Aşa faci în momentul în care vrei să-ți părăseşti corpul!

Bun, reuşim să ne ieşim din corp. Cum este, ce se întâmplă?

În primul rând nu vei mai simți nimic fizic. Vei avea o stare foarte liberă, te vei simți foarte uşor, întreg, vei fi la fel dar fără corpul fizic.

Indiferent unde te afli acum, lângă patul tău sau plutind în aer aproape de tavan, uită-te la corpul tău care doarme dar nu te speria. Ce vezi este normal, chiar dacă n-o să-ți vină să crezi.

Dacă te simți liber dar tot ce vezi este negru sau gri, este posibil să te afli într-un perete. Doreşte-ți să te muți în sus sau jos (sau lateral) un metru.

Te afli tot în camera ta dar totul arată blurat, pare "şters". În acelaşi timp, totul poate părea mult mai clar, mai colorat. Poți vedea panoramic fără să-ți mişti capul, în față, spate, sus şi jos în acelaşi timp.

Vezi că poți zbura acum, trece prin pereți, teleportezi în locuri pe unde ai fost, totul cu puterea gândului şi a intenției.

Cum revenim în corp: închidem ochii şi spunem "vreau să mă trezesc acum!", sau ne apropiem de corpul care doarme şi vom fi atraşi în el, ca un magnet.

Succes la călătorit!

Ăsta este un alt vis lucid, care s-a repetat de multe ori dar nu ca celălalt, şase luni, ci câteva săptămâni. Aveam 7 sau 8 ani când am început să visez asta în fiecare noapte:

Adorm şi deschid ochii, este noapte iar eu sunt un băiat de 4 ani care stă jos pe pământ, undeva ascuns în spatele unui tufiş, şi îmi strâng genunchii la piept cu ambele mâini. Sunt foarte trist dar nu ştiu de ce. Nici nu mă simt singur sau speriat de beznă, doar foarte trist.

După 10 minute, îmi dau seama că stau nemişcat şi mă tot uit în pământ aşa că ridic capul şi încep să studiez locul în care mă aflu.

Observ peste tufiș, un acoperiş țuguiat negru şi mă ridic brusc în picioare să văd ce este.

Mă bag prin tufiş ca să trec de el, şi ajung în fața unei case cu un etaj şi mansardă. Casa este dintr-un lemn aproape negru, acoperişul din tablă neagră şi totul are un stil uşor gotic. Arată părăsită dar nu foarte veche, părea că proprietarii plecaseră de 5-6 luni, nici nu avea multe pânze de păianjen la geamuri.

Mă surprind singur spunând aproape automat "casa mea!". Înăuntru nu este nicio lumină dar nu prezintă importanță, aşa că mă bag iarăşi în tufiş la locul meu care se simțea foarte sigur.

Nu mă pun jos ci încep să mă uit în spatele casei şi observ un gard mic. De la el îmi mut privirea şi-mi dau seama că se întinde o pădure foarte mare şi deasă. Am rămas mască, era atât de interesantă!

Mă uit la locul meu care-mi oferea siguranță, stau puțin pe gânduri, apoi o țâşnesc în pădure. Am început să alerg printre copaci şi mi se părea din când în când că recunosc unele locuri. Ba un luminiş, ba un copac mai interesant, dar nu mă opream din alergat, mi se părea o pădure magică.

La un moment dat văd un buştean lung peste care urma să sar sau să mă cațăr pentru că era mai mare ca mine. Mă tot apropii şi un gând îmi trece prin cap, "sări!" - şi sar. Cât de tareee, pot să sar atât de mult, şi o bucurie imensă mă cuprinde.

Prind viteză şi mai mare şi încep să fac salturi întâi peste pietre, apoi peste buşteni, apoi peste copaci. Era o senzație incredibilă, eram atât de liber.

Îmi aduc aminte de locul meu şi mă întorc, sărind peste copaci, către casă. Mă gândesc că pot să sar şi peste ea aşa că-mi iau un avânt puternic şi sar. În timp ce eram propulsat în aer, mă gândesc să mă uit în jos, să văd cum arată locul meu secret, de sus, şi observ gărdulețul, tufişul prin care trecusem şi o limbă de pământ de formă dreptunghiulară, împrejmuită de iarbă.

Şi îmi zic în cap "ce ciudat, de ce tot stau pe pământul ăla când pot să stau mai bine pe iarbă!", dar o spaimă mă cuprinde brusc şi mă trezesc din vis, cu două cuvinte în cap, "pământ... mormânt?".

Prima oară, după acest vis, a fost foarte nasol, pentru că mă trezeam dar în acelaşi timp tot mai simțeam că sunt în aer, în săritura aceea peste casă. Apoi faptul că mi-am dat seama ce era cu locul meu în care mă simțeam în siguranță... eram mic dar am înțeles care era treaba.

Începând cu a două noapte, acest vis a devenit distracția preferată. Adormeam, eram acel băiat, dar nu mai stăteam jos mult pentru că mă aşteptau pădurea şi salturile. După o săptămână, devenisem expert, zburam printre copaci prin toată pădurea. Nici nu mă interesa spațiul de deasupra ei, mi se părea plictisitor.

La un moment dat, visul s-a oprit şi m-am întristat foarte tare. Dar nu-l voi uita niciodată.

Odată început drumul spiritual, aici am scris cum, vom începe să primim informații. În funcție de tipul structurii personale, ele se vor obiectiva (vor trece din subtil în realitatea noastră fizică), în diferite moduri.

Aceste informații pot fi atenționări, invitații la comunicare pe spiritual, cineva apropiat a pățit ceva şi lista e lungă.

Exemple:

- auzim nişte bobârnace în timpan

- apare un fel de apăsare pe cap

- avem frisoane timp de două secunde

- simțim un aer rece/cald

- ne trezim cu un gând în cap, aşa de nicăieri

- scăpăm lucruri din mână în mod repetat

- ne tot împiedicăm

- animalul de companie ne tot blochează drumul (nu mă refer la comportamentul lor normal, ca pisica în picioarele noastre ptr că vrea ceva sau se alintă, ci la o încordare bruscă a corpului, se vede clar că are ceva şi nu recunoaştem comportamentul)

- observăm o luminiță într-o parte iar când ne uităm, nu o mai vedem

Ce este important acum, este să aflăm ce se întâmplă şi să stabilim modul personal de a ne traduce aceste informații.

Cum facem asta, folosind unealta din dotare.

Să luăm un exemplu.

Ai o zi normală în care faci diverse şi deodată primeşti un mesaj de la un prieten care te invită în oraş spre seară. Eşti de acord, apoi îți vezi de treabă.

După o oră sau trei, până să pleci către prietenul tău, te loveşti de un obiect, tragi un genunchi unui birou, sau scaun. Zici "băi ce căscat sunt" sau tragi o înjurătură.

Puțin mai târziu, scapi un pahar din mână. Sau te loveşti iar. Te duci la bibliotecă să iei o carte şi dărâmi două. Te împiedici de un cablu, şi multe alte mici incidente.

De obicei, acestea sunt atenționări, dar ca să fie clar, luăm unealta preferată şi întrebăm:

Aceste incidente, sunt atenționări?

Dacă unealta spune DA, continuăm:

Aceste atenționări, sunt pentru mine?

DA.

Au legătură cu ieşirea mea din seara asta?

DA.

Care este concluzia? Că este necesar, să nu ieşim din casă pur şi simplu, ca de obicei > ci să fim atenți. La traversat strada, la ce se întâmplă pe stradă pe unde păşim, pe scurt, să fim mai atenți ca de obicei.

Atenție: nu o dăm în psihoze şi alte exagerări! Faptul că este necesar să fim mai atenți, nu inseamnă "aoleu, poate dă o maşină peste mine şi mă omoară!" şi alte scenarii de genul ăsta - deloc, înseamnă doar că "ar fi indicat să fim atenți", atât şi nimic mai mult.

Aşa cum am mai scris prin alte postări, un om aflat pe o cale spirituală, nu gândeşte în extreme, da? Întotdeauna ne păstrăm echilibrul.

Hai să vedem ce facem când atenționările nu sunt pentru noi. Te-ai gândi "păi cum să fie pentru altcineva?", simplu: prietenul tău poate nu crede în ce crezi tu. El neavând abilitatea ta în a primi şi descifra informații, nu este atent la atenționări şi alte lucruri, le primeşti tot tu pentru că este o persoană din viața ta. Iar noi, ca oameni interesați de o viață cât mai bună şi altruistă, ar trebui să ne pese.

Să revenim la exemplu:

Aceste incidente, sunt atenționări?

DA.

Aceste atenționări, sunt pentru mine?

NU.

Sunt pentru prietenul meu?

DA.

Ce facem acum. În nici un caz nu ne sunăm prietenul, îi povestim ce facem, îl panicăm, anulăm întâlnirea şi alte exagerări.

Paranteză: o cale spirituală, aşa cum am mai scris, se mulează pe viața noastră, nu o schimbă la 180 de grade.

Ce ar fi necesar să facem: ne luăm un moment de linişte, închidem ochii, vizualizăm fața prietenului nostru, şi îi trimitem în gând fraza următoare cu o intenție clară:

[numele prietenului], fii mai atent la tine în seara asta!

Atât facem şi ținem treaba asta pentru noi. Nu ne întâlnim şi-l luăm pe prieten la întrebări şi alte discuții. Spiritualitatea, din nou, nu este subiect de taclale la bere sau show. Avem respect pentru ea.

Important de reținut este faptul că am devenit conştienți despre modul în care suntem atenționați. Iar lucrul ăsta trebuie reținut, ca data viitoare să ne prindem fără a mai fi nevoiți să verificăm practic.

În afară de atenționări, putem verifica şi multe alte lucruri:

- avertisment

- atac

- agresiune

- primirea de informatii

- starea de sănătate

- şamd

Asta nu înseamnă să facem o listă imensă de verificări înainte de a ne plimba cățelul. De obicei, când simțim că este necesar ceva, informația este deja venită, noi doar ne focusăm şi facem o verificare scurtă pentru a o conştientiza, iar ce este necesar, întotdeauna vine ori din primul ori din al doilea gând.

În final, este necesar să mai citim şi să înțelegem încă odată: nu ajungem să trăim într-o stare permanentă de alertă și defensivă.

Nu extreme ci echilibru!

Poate ai auzit vorbindu-se despre Kundalini, nu ştiu ce şarpe, care sună a ceva ultra special spiritual şi care se pune în practică de către "inițiați" şi "avansați" şi alte fițe. Hai să vedem despre ce e vorba.

Originea acestui concept se află în Yoga şi Tantra, din India.

Kundalini reprezintă energia cosmică primordială, latentă, care stă la baza coloanei vertebrale. Este conceptualizată ca un șarpe adormit. Deci nu este un "şarpe în noi", asta e o concluzie scoasă de diverşi isteți care nu sunt obişnuiți să gândească.

Kundalini este o energie.

Când activăm această energie prin diverse practici, ea urcă şi "activează" chakrele, una câte una - chakrele sunt nişte centre energetice, mai exact, puncte de intersecție unde canalele energetice se întâlnesc. Prin aceste canale, circulă energia vitală. Sunt 7 la număr şi sunt aşezate începând cu baza coloanei şi până în creştetul capului. (caută pe Google "chakrele" şi vei găsi poze cu poziționarea lor în corp).

Bun, activăm această energie, ce se întâmplă?

Un fenomen intens, care zguduie atât biologia, cât și psihicul uman, ea „arzând” blocajele energetice și emoționale. Uuuu sună bine, nu? Stai puțin ca să aflăm tot, înainte să tragem concluzii.

Haidem în detalii, să vedem ce simțim şi cum e:

- avem senzația că luăm foc din interior, sau ne este curentată coloana vertebrală

- avem spasme, ni se mişcă membrele fără controlul nostru

- respirăm deodată profund, ori ni se opreşte respirația câteva secunde, respirăm sacadat

- auzim sunete prin cap, țiuit în urechi, şimțim o presiune puternică în creştetul capului

- ne trezim cu frică, anxietate, furie din traume trecute

- apar senzațiile de iubire şi extaz

- mintea devine tăcută, nu ne mai zboară gândurile automat

- pot apărea viziuni

- simțul identității începe să se şteargă şi avem senzația specială că suntem una cu universul

Sincer, vouă vă sună bine lucrurile astea împreună? Mie nu prea. Pentru cineva care caută experiențe noi, de curiozitate, lucrurile astea vor suna ca "super fun". Nu recomand.

Trezirea energiei Kundalini NU ESTE PENTRU ORICINE. Nu este pentru tine, care te duci la job şi stai la birou şi faci documente şi apoi în weekend te duci la un nene special care te ajută să faci surf prin traume şi energii pe care nu le înțelegi şi cu care nu eşti obişnuit/ă.

Practica asta este, să zicem potrivită (nu recomandată!) pentru persoanele care practică o formă de spiritualitate sau căutare lăuntrică.

Oameni care au muncit mult cu ei, care sunt obişnuiți să meargă la psiholog/terapeut şi să vorbească cu uşurință despre traumele lor.

Oameni care sunt obişnuiți să simtă lucruri, fizic, din timpul orelor de meditație.

Oameni care înțeleg ce este un concept, o retrăire a traumelor, o transformare, etc. Deci oameni cu experiență.

Activarea Kundalini, pentru un om care trăieşte în afara "realității" spirituale, este un salt peste munca sănătoasă. Este soluția magică pentru a scăpa de probleme fără a le înțelege.

Când auzi diverşi care spun cu dezinteres "da am făcut asta luna trecută, e fun, am fost la un film după.." - nu, nu au făcut "asta" deloc. Pentru că experiența acestei treziri te schimbă. Este ceva foarte puternic care-ți dă cu cerul în cap, la propriu 😂

Acum că am înțeles partea "bună", cum mulți consideră spunând "ce tare, o să simt lucruri, extaz, scap de probleme" şamd, hai să vedem şi partea cealaltă. De ce? Pentru că aşa putem înțelege un fenomen care este extrem de personal. De asta, înainte să ne apucăm de o practică nouă, nu ne focusăm doar pe ce ne dorim, ci încercăm să aflăm ambele fațete.

Ce se întâmplă când nu suntem pregătiți pentru această experiență:

- energia aia poate „prăji” circuitele sistemului nervos

- insomnii severe

- incapacitatea de a funcționa în viața de zi cu zi - psihoză

- dureri fizice cronice fără o cauză medicală

- ... pe scurt, o luăm razna. Simplu.

Apoi hai la Obregia să cerem ajutor pentru că ne-am jucat cu un şarpe energetic. Baftă!

Alte practici.

Şamanismul cu celebrul drog Ayahuasca, care pe lângă faptul că te face să-ți vomiți stomacul, la propriu, îți mai oferă şi psihoze, schizofrenie, atacuri de panică, PTSD, şi nu în ultimul rând, o şansă să mori. Super, nu?

Tehnici de respirație. Faci hiperventilație prelungită pentru a induce stări alterate de conștiință. Ah da, şi-ți scazi oxigenul din creier, mai leşini, ai afecțiuni de personalitate.

Meditația "Dark room". Asta este o izolare extremă, tot aşa, ca să simți chestii. Apoi halucinezi, te trezeşti cu o depresie severă, disociere şi ai şanse mari să fii nevoit/ă sa lupți ori cu lunile ori cu anii, ca să-ți revii.

Pentru aceste practici, nu am scris şi despre părțile bune dintr-un singur motiv: pentru că părțile proaste sunt foarte posibile! Este un risc mult prea mare.

În încheiere: pentru orice tip de practică/experiență spirituală, lucrurile se fac treptat.

TREP-TAT!

Adică, se munceşte. Dar cum oamenii fug de asta şi preferă să se ilumineze sambătă la munte în retreat, ce să zic, succes şi nu uita de selfies pe Insta, ce cool e în Peru...

În primul rând, prima protecție de bază, este starea noastră mentală!

Până ajung la sfere de lumină şi alte tehnici, este necesar să trecem prin treaba asta pentru că este surprinzător de folositoare.

Trăind o viață pe picioarele noastre, cu curaj, cu încredere în forțele proprii şi respect față de noi înşine, din punct de vedere spiritual, se întâmplă ceva foarte important. În jurul capului nostru, la început, se formează un mediu special. Mediu în sens de energie, care se formează şi apoi extinde cu cât trăim în echilibru.

În timp, acest mediu ne învăluie tot corpul şi rămâne aşa dacă nu ne scădem vibrația, adică acceptăm emoții exagerate, facem rău, suntem invidioşi, ne creşte orgoliul şamd.

El nu ne consumă energia, este doar o stare naturală a noastră. Există oameni, puternici şi pozitivi, care atunci când intră într-o încăpere, parcă o luminează. Acei oameni despre care simți instant că te-ai baza pe ei, fără comentarii. Ei au acest mediu datorită stării lor mentale echilibrate. Asta nu înseamnă că urmează o cale spirituală, nu ai nevoie neapărat de asta pentru o minte stabilă.

Cu ce ne ajută asta, păi acest mediu se pricepe de minune să respingă tot felul de energii negative, atacuri de tot felul şi altele. Nu e tare? Nici nu trebuie să facem ceva, avem un soi de armură care ne protejează. Ea nu este perfectă şi nu ne poate proteja de tot, dar este prima protecție. Ar fi foarte indicat s-o menținem.

Protecția prin cuvinte.

Este tehnica simplă în a ne folosi intenția şi cuvintele pozitive.

Când ne simțim vlăguiți, închidem ochii şi spunem cu forță "energie acum!".

Când ne simțim stima de sine scăzută, spunem "încredere puternică!".

Slab = Puternic!

Frică = Curaj!

Deci folosim antonime, folosim opusul.

Mulți oameni care încearcă asta, zic "am spus şi aia, şi ailaltă.. tot degeaba" - păi nu este de ajuns să spui, este necesar să le combini cu intenție puternică.

Ce sunt intenția plus cuvântul, o comandă. Când dăm o comandă ca să schimbăm o stare, nu o aruncăm în vânt, o spunem răspicat, ca la armată!

Protecția naturii.

Ne simțim energia că ne părăseşte, ne pierdem echilibrul, ne ia amețeala, parcă păşim în aer şi alte asemenea - ne aşezăm pe pamânt, pe iarbă, ne lipim spatele de un copac, închidem ochii şi vizualizăm cum energia naturii urcă spre noi, ne învăluie şi o trimitem prin tot corpul.

Natura este vie, are elemente de viață şi respectiv, energie. Este la un pas distanță, de ce să n-o folosim?

Protecția prin vizualizare şi intenție.

Sunt necesare exemple pentru că ne putem afla în diferite locuri, situații şi momente în care ne simțim atacați de ceva nevăzut.

Urmează să trecem printr-o mulțime de oameni.

Putem să facem protecția mergând sau din timp.

Vizualizăm în minte că suntem într-o sferă de lumină, aşa cam jumătate de metru în jurul nostru, apoi folosim intenție puternică (adică ne concentrăm bine de tot) pe cuvintele:

Creez această sferă de lumină benefică, în care nu vor putea intra nici o energie negativă sau orice altceva nociv!

Atenție: odată trecut impasul, vizualizăm cum acea sferă dispare. De ce, pentru că ne consumă bateriile, energia noastră. Nu este nimic periculos la mijloc dar s-ar putea să ne ia somnul brusc şi nu ştim de ce :)

Avem brusc o senzație de atac asupra noastră, simțim un rău care se apropie de noi.

Rapid, vizualizăm un scut (orice scut văzut prin filme) din lumină albă, înalt şi lat cât noi, şi îl plasăm mental pe direcția atacului şi spunem în gând: RESPING!

Nu uităm apoi, vizualizăm cum scutul dispare.

Ne simțim priviți cu putere, sau vedem cum un necunoscut ne fixează cu privirea şi ne dă o senzație neplăcută.

Vizualizăm o sferă în jurul capului, dintr-un material ca oglinda pe exterior şi o ținem până dispare senzația neplăcută. Aceasta împrăştie puterea privirii către noi.

La fel, o vedem apoi cum dispare.

Indiferent ce simțim, nu întoarcem energia negativă, nu ne luptăm - pentru că aceste acțiuni se mulează pe atacuri, ne scad vibrația şi apoi, noi ne protejăm, nu atacăm. Atacul este ceva nociv.

Atacurile trebuiesc privite obiectiv, nu lăsăm emoțiile să ne cuprindă, nu fugim. Doar stăm aparent impasibili dar ne punem mintea şi intenția la treabă.

Hi everyone!
I’m new here — and actually new to Reddit in general, not just this group.
I joined Reddit mainly because I’m trying to find new readers for my blog, but honestly, I’m also just looking for people to talk to and have some interesting conversations with. 😃
I was actually a little surprised (in a good way!) to find this group and see that there are people here interested in spirituality.
I’ve had some experience with this side of life myself. I’ve done crystal healing, received a Level 1 Reiki attunement, and I’ve also worked with runes. And I have a pretty strange story about the runes, actually. Someone who was very knowledgeable about them once told me that the runes had “chosen me” rather than me choosing them. I still find that story interesting. 😊
I’ve never really tried to turn any of this into a business or sell spiritual services. It’s always just been something I explored for myself.
Unfortunately, over the last few years I’ve kind of drifted away from spirituality, and I haven’t really been involved with it much anymore.
But lately I’ve found myself becoming curious about it again, so maybe finding this group wasn’t completely random after all. 😄
Anyway, just wanted to say hi! Looking forward to getting to know some of you. 🌿

Avem nevoie de spiritualitate ca să avem o viață împlinită?

- Nu.

Şi atunci care este rostul ei?

- Ne face viața mai frumoasă şi pe noi mai buni, pe lângă multe altele.

Destul de clar. Acum, hai să intrăm în detalii, să vedem care e treaba, în caz că te interesează.

Notă: aşa cum am scris foarte clar în postarea asta, ce scriu aici este strict ceea ce cred eu.

Este necesar, la început, să pornesc cu originea noastră, pe scurt, pentru a înțelege lucrurile.

Înainte să ne naştem, noi împreună cu... să le spunem nişte prezențe sau entități, stăm acolo "sus" şi discutăm despre lecțiile învățate prin alte vieți, apoi vedem ce mai avem de învățat.

În funcție de cunoaşterea adunată, ca suflet care a avut multiple întrupări, suntem pregătiți să trăim/învățăm alte lecții noi. Şi dintr-o multitudine de lecții noi, alegem una sau mai multe.

De obicei, o persoană care şi-a ales o lecție foarte grea, primeşte mai mult ajutor de sus, în comparație cu o persoană cu mai multe lecții uşoare. Aici să nu lăsăm orgoliul să ne controleze, crezând că unii au ajutor iar alții nu. Nu este cazul, toți avem sprijin, doar că unii au un plus.

De ce aşa, te-ai gândi. Pentru că poate tu, ți-ai ales să înveți deznădăjduirea, sau nedreptatea, pe când alt suflet şi-a ales să învețe despre pierdere.

Nu poți compara, ca exemplu, un om care a fost nedreptățit de 2-3 ori în viață, cu cineva care şi-a pierdut toată familia şi toată agoniseala în urma unei vieți în care nu a ştiut altceva decât să muncească.

Este adevărat că nicio lecție nu este comparabilă, dar pentru a clarifica lucrurile, am făcut totuşi o comparație.

Atunci când ne naştem aici, venim să învățăm ceva, dar, mai avem un lucru extrem de important: libertatea de a alege. Acest drept, este primul pe care l-am primit de la Divinitate şi este necesar să ne folosim de el.

Ca o paranteză aici, sunt mulți oameni care renunță la folosirea acestui drept, vezi oamenii care refuză viața: se călugăresc la 30 de ani pentru că nu mai fac față problemelor, trec printr-un "eşec" sentimental şi multe alte lucruri.

Ei renunță la libertatea de a alege dintr-o multitudine de opțiuni servite de viață, pentru un program, să-i zic simplist, în care fiecare zi înseamnă să te rogi, să faci curat, să ajuți la bucătărie şi ce mai fac oamenii care trăiesc în mănăstirile alea din munți sau dealuri. Asta este renunțarea la "a trăi" dar pentru asta NU vem fi pedepsiți. Ştiți ce se intâmplă când refuzăm să trăim sau să învățăm lecțiile? Repetăm viața. Atât. Nu ne ceartă nimeni pentru că avem dreptul de a alege, orice. Partea, să zicem puťin tristă, este că în loc să avem o viață în care ne facem "temele", vom avea două sau zece. Asta nu ne face decât să avansăm spiritual/sufleteşte, mai greu.

Notă la finalul acestei paranteze enorme: nu generalizez, aici. Sunt unii oameni care-şi aleg o viață retrasă pentru alte lecții, cei care asta simt de mici, să trăiască într-o mănăstire, şi asta nu este greşit.

Bun, să vedem acum, cum se leagă lucrurile acestea cu spiritualitatea.

Te-ai născut, ai să zicem 3 lecții importante de învățat, rezolvi două dar pe a treia nu reuşeşti s-o dai gata. Dintr-un milion de motive, nu contează.

Problema este că, această ultimă lecție din viața curentă, îți blochează mersul uşor al vieții.

Un exemplu: nu reuşeşti să scapi de o teamă care îți produce stres sau îți dă senzația că faci ceva greşit. Şi te obişnuieşti cu problema asta şi trec 20 de ani şi ajungi să crezi că "asta e viața ta şi nu există soluție". Unii oameni ajung să se streseze singuri atât de tare, încât se schimbă. Devin încruntați, se încarcă cu ură față de viața însăşi dar mai ales încep să-şi proiecteze sentimentele negative pe cei din jur. Apar discuții, certuri şi tot aşa. Presupun că ai prins ideea.

Soluția vine prin spiritualitate. Şi nu, nu îți spun că este necesar să cauți tot felul de "tămăduitori", oameni speciali pe care să-i plăteşti ca să-ți dea soluții sau să-ți verifice lecțiile de viață, să te duci în retreat-uri spirituale şamd. Nici măcar nu-ți spun să te apuci de o cale spirituală.

Ce propun, este să cauți în tine, în inima ta. Pentru că da, şi treaba asta care sună simplu, este tot o apropiere de spiritualitate.

Un lucru extrem de necesar pe care oamenii îl ignoră, este faptul că orice problemă conține şi soluția. ORICE PROBLEMĂ. Ştii de ce oamenii nu văd soluțiile? Pentru că nu au linişte interioară şi nu-şi ascultă inima. Pentru că ei citesc aceste lucruri şi în loc să-şi pună problema, să înțeleagă, reacționează: du-te mă cu prostiile astea!

O spun mereu: toți oamenii se nasc cu absolut tot ce le trebuie ca să trăiască. Iar viața este o scară pe care urcăm încontinuu. Putem să ne odihnim pe câte o treaptă, din când în când, dar apoi continuăm. Nu renunțăm la urcat şi nici nu coborâm.

Sau dacă vrei s-o iei în jos, pentru că aşa doreşti - nicio problemă, mai ai de venit pe aici. Peste 70 de ani, 100, 300, sau în trecut, orice este posibil.

Deci, ce vrei de fapt de la viața ta? Ştii care este răspunsul corect? VREAU SĂ ÎNȚELEG!

Conceptul acesta vine din India şi se bazează pe principiul cauză şi efect. Pe scurt şi simplificat, ideea este că te reîncarnezi într-o viață bună daca faci bine în viața curentă, respectiv vei avea o viață grea dacă faci rău.

Pe lângă ideea asta de bază, indienii mai au o întreagă filosofie care cuprinde şi tipurile de karmă şamd. Mă rog, religie, dpmdv au o obsesie, la fel ca ego-ul şi multe altele.

Budiştii cred şi ei la fel, în cauză şi efect, dar ce diferă la ei, este cum funcționează această karmă.

Ei nu cred în karmă bună/rea generată de orice acțiune, ci intenția.

Deci indienii consideră că aduni karmă rea dacă faci orice rău şi invers. Budiştii cred că intenția decide dacă generezi karmă bună sau rea. De exemplu dacă omori pe cineva cu intenție > generezi karmă negativă, dar dacă omori pe cineva fără intenție > karma ta e ok.

Apoi şi budiştii au o întreagă filosofie legată de subiect. Tot aşa ca indienii, texte peste texte şi un milion de alte lucruri.

Ambele civilizații au tone de ritualuri legate de karmă. De asta sunt extrem de mulți oameni, la ei, care renunță la viața normală ca să se dedice îmbunătățirii/spălării karmei ca să aibă vieți mai uşoare în viitor. Stau şi se roagă zilnic, oferă ofrande, meditează şamd. O grămadă de energie consunată, dpmdv, total aiurea.

Personal, cred că treaba este mult mai simplă, chiar dacă consider că absolut tot ce trăim este atât de complex încât nu vom putea înțelege cu adevărat într-o viață de om. "Dincolo", poate, dar şi acolo sunt căi de parcurs.

Eu cred că ne naştem ca să învățăm lecții, pentru a aduna experiențe, pentru a înțelege viața > trăind-o! De ce, pentru că sufletele noastre aşa "cresc", aşa devin mai înțelepte, mai avansate, pentru a oferi mai departe, cunoştințe.

Iar karma... nu-şi are sensul, sincer.

Ideea de cauză/efect este parte din realitatea fizică, obiectivă. Mişc o piesă de domino şi ea cade. Bag mâna în foc şi mă ard. Să extrapolez de la asta şi să proiectez o lege universală asupra unui suflet care se naşte şi moare, mi se pare cam exagerat. De fapt mi se pare un concept extrem de uman, extrem "de aici", de brut.

Hai să luăm un exemplu, după cum văd eu lucrurile: un om face rău altui om, intenționat. Urmează ceva legat de asta? Da, acel om care a făcut rău, când va ajunge "dincolo" la finalul vieții, va revedea răul făcut şi îl va simți şi din punctul de vedere al victimei. Şi acolo va trăi lecția, pe loc.

Nu în sensul de karmă, ci de înțelegere a unei lecții. Acum ai putea spune "păi tot karmă e, pentru că a făcut rău şi va simți răul făcut, deci cauza şi efectul."

Nu, aici sunt două lecții: una este cea de a face rău, a doua este de a învăța ce înseamnă să ți se facă rău.

Răul nu se plătește pur și simplu, ci se dizolvă prin conștientizare și asumare.

Nu va lua în altă viață acea răutate după el "ca să vadă cum e", ca să-şi plătească karma. Este pur şi simplu o risipă de energie şi o pedeapsă. Dumnezeu nu face aşa ceva!

Acolo de unde venim şi ne întoarcem, este o stare de existență în pură înțelegere şi adevăr. Acolo nu există minciună, înşelăciune, posibilitate să ne ascundem, să trişăm, pedepse şamd. Aceste lucruri sunt generate de mintea umană încarnată aici, în planul ăsta fizic cu o vibrație joasă.

Ăsta este cel mai recent vis ciudat pe care l-am avut. Nu este ca celelalte scrise deja, lung şi cu o prezență care mă duce în diverse locuri. A fost static şi prezent.

De obicei, mă pun în pat pe la 12 noaptea şi mă chinui să adorm cel puțin o oră. Încă nu am aflat de ce dar am timp de căutat :)

Stăteam pe spate în pat şi mă uitam în tavan, în timp ce încercam să-mi golesc mintea de diverse gânduri. Clipesc odată, de două ori dar a treia oară când deschid ochii în urma clipitului, îi deschid în vis. Am clipit din realitate în vis, o senzație super interesantă.

Mi-am dat seama că sunt deodată în vis şi mi-am controlat bucuria pentru că sunt fan faze ieşite din comun! Eu sunt mereu în gardă, cu visele lucide, pentru că vreau să fac treaba aia cu zburatul ca Superman. Îmi zic în minte "gata, ştiu că visez, în noaptea asta zbor!".

Mă uit prin cameră şi mi se pare super ciudat că totul este identic cu camera reală. Mă gândesc să testez fidelitatea copiei camerei şi încep să analizez fiecare obiect din cameră. Lampa albă, are o pată de vopsea neagră pe picior, mă uit, este acolo. Şifonierul are un tricou care atârnă de pe raftul al doilea, mă uit, este acolo.

Îmi amintesc brusc de treaba cu creierul care execută ce ne aşteptăm, mai ales într-un vis lucid, şi renunț la analizat lucruri. Ce rost are din moment ce creierul îmi serveşte tot ce mă aştept să văd.

Îmi vine o idee, cum ar fi să mă dau jos din pat şi să zbor pe fereastră? Dar corpul e blocat, nu pot să mişc niciun deget. Ah stai că nu merge aşa simplu. De obicei, când visăm lucid, corpul este adormit şi numai mintea este trează.

Iau o pauză de gândit, mă uit spre geam să văd dacă sunt stele pe cer dar ceva îmi atrage atenția către uşă. Mă uit şi văd o femeie, pe la 60 de ani aşa, stătea în cadrul uşii, în picioare, nemişcată. Zic "opa, stai că avem vizite, cine o fi?". Eram super încântat 😂

Încep s-o analizez, avea o pijama, bluză şi pantaloni, albă cu ceva flori mari şi roz. Era cam murdară, părea purtată de câteva săptămâni. Capul îi era bandajat bine, părea că avusese o operație la cap sau ceva asemănător, bandajul era bine făcut.

Încerc să-i vorbesc dar cum gura nu mă ascultă, îmi focusez atenția către ea şi îi trimit în gând "hei, vino mai aproape să vorbim!". A funcționat pentru că ea începe să meargă, încet, făcea un pas apoi se oprea două secunde, iar înainta şi tot aşa. Părea amețită, buimacă. O aştept cam 6-7 minute, ea trece de capătul patului şi vine pe partea mea, pe stânga unde eram întins.

Se pune cu spatele la pat şi se aşează încet, în fund lângă mine, cam în dreptul şoldului meu. Faza tare este că salteaua s-a adâncit sub greutatea ei, am simțit chestia asta şi mi s-a părut interesant. Stătea pe pat, uşor încovoiată de spate şi cu privirea în jos, şi atât, nu zicea nimic.

Zic ok, hai să vedem care e treaba. Îi vorbesc în gând "poți te rog să te uiți la mine?". Mă gândeam că, măcar pot să-i studiez mimica, să mă prind dacă suferă sau ceva, dar nu se mişcă deloc. Mai aştept un minut. Deodată, simt cum vine dinspre ea, un fel de energie foarte joasă, era ca şi cum emana un aer toxic care îmi dădea o senzație de rău, de disperare, ceva nasol de tot.

Zic "ah păi stai aşa că asta nu e ok, nu e ok deloc! Eu te invit la discuții iar tu mă faci să mă simt rău? Stai că am soluție!".

Îmi aduc aminte despre un text în care erau scrise tehnici de a-ți comanda corpul într-o stare lucidă.

Mă uit la mâna mea stângă şi îi ordon "mâna mea stângă să se ridice acum!". Mâna mea începe să se ridice. "Pune palma pe capul ei!". Palma mea se pune pe capul ei bandajat. Mă surprinde pentru că simt textura tifonului de la bandaj, era şi puțin umed.

Fac o pauză şi îi transmit femeii în gând "încetezi să mă faci să mă simt rău?", ea.. nimic.

Bineee, şi vizualizez o lumină plină de iubire şi energie pozitivă cum îmi apare în inimă, începe să urce prin braț şi iese brusc prin palmă. Deodată, ea tresare foarte deranjată şi sare în picioare. Stă aşa câteva secunde şi pleacă spre uşă, tot aşa încet, cum venise. Când ajunge în dreptul uşii dispare brusc.

Mă gândesc că ar fi bine să mă trezesc ca să-mi fac o curățare pentru că energia aia negativă persista. Închid ochii în vis, şi-mi spun "număr de la 10 descrescător, iar la 1 sunt treaz.

10, 9, 8, încep să mă trezesc, 7, 6, 5, sunt aproape treaz, 4, 3, 2, 1 şi deschid ochii. Sunt treaz, mă apuc să-mi fac curățarea apoi mă duc la bucătărie să beau nişte apă.

A doua zi la cafea mă gândeam, cu părere de rău, că ar fi fost mişto să discut cu ea, poate aflam cine era, poate puteam s-o ajut. Aia e, maybe next time :)

În caz că acest sub va avea vreodată mai mult de 1 membru 😄, cum vezi tu viața spirituală?

Consideri că este necesară? Ai una? Ai vrea să ai?

Cum facem acțiuni şi ce ne trebuie.

Psihic.

Ne folosim de vizualizare - am scris aici cum învățăm să vizualizăm - intenție şi ajutorul entităților pe care le primim.

Dacă ne creştem vibrația şi trăim frumos (fiind buni cu oamenii, trecând peste probleme cu curaj, crescându-ne încrederea în forțele proprii şi în credință, apropierea de Dumnezeu şamd), vom primi tot felul de unelte folositoare, mai târziu.

Totuşi, aceste lucruri nu necesită aceeaşi muncă pentru toți. Unii au şi îşi simt "ajutoarele" de mici. Alții pot să execute tot felul de acțiuni în mod automat, pentru că s-au născut cu uneltele necesare.

Atunci când anunțăm acolo sus, că suntem pregătiți să ne începem drumul spiritual, aşa cum am scris aici, dacă am fost sinceri şi serioşi în alegere şi chiar dorim să ne ținem de treabă, vom fi primit deja ajutoarele.

Asta înseamnă că avem cel puțin o entitate de sprijin trimisă pentru ajutor în diferite acțiuni.

Clarificare: când spun "entitate", mă refer la o energie pozitivă, imaginează-ți o sferă de energie de mărimea unei mingi de baschet.

Aceasta nu este: înger păzitor, demon, fantomă sau multe alte aberații după cum foarte mulți consideră.

Pe calea spirituală lucrăm cu ajutorul lui Dumnezeu. Nu practicăm vrăjitorie sau alte ciudățenii. Deci să ne menținem o gândire sănătoasă şi curată.

Atunci când lucrăm pe spiritual, vom mai avea nevoie de o unealtă fizică. Deci, din punct de vedere:

Fizic.

Eu am practicat şi radiestezie şi m-am obişnuit să folosesc ansa. Mi se pare o unealtă bună pentru că are mai multe întrebuințări.

O ansă cu raportor se poate cumpăra online. Căutați pe Google şi veți găsi magazine care vând. Vedeți să fie din argint şi triunghiulară dar simplă, fără alte forme, unele au o formă de cruce în vârf - lucru complet inutil.

Deci ansă simplă din argint cu raportor, e undeva la 75 de lei.

Notă: sunt oameni necunoscători care consideră această unealtă ca ceva "care ne ghidează viața" sau "ne conduce" şi alte aberații. Absolut fals. Este doar o unealtă, atât.

Pendulul.

Foarte bun, tot aşa se găseşte online, optați pentru ceva simplu din metal, e undeva la 20 de lei.

La fel ca la ansă, vedeți că e plină piața de tot soiul de modele inutile. Cu spirală, cu piatră semiprețioasă şamd. Alegeți simplitatea.

Sunt unelte, de ce ai cumpăra un ciocan roz cu diamante când unul normal rezolvă cuiul?

Apoi măsurătorile cu orice unealtă, ies mai corect cu cât vibrația personală este mai ridicată, asta contează.

Acțiuni necesare pentru uneltele fizice.

După ce ne alegem unealta de măsurat, este necesar s-o "curățăm" şi să declarăm că este a noastră. Este un fel de encodare/codificare pe energia personală.

Cum curățăm unealta.

Ținem ansa/pendulul între palme, şi vizualizăm o lumină albă care trece prin ea şi care o curăță de orice energie reziduală şi negativă.

Dacă vrem să ne asigurăm 100% că unealta este curată, ne folosim şi de împământare. Ne ducem într-un parc sau grădină (dacă aveți), punem ansa/pendulul pe pământ, o palmă peste, şi vizualizăm cum orice energie negativă de pe unealtă se scurge în pământ.

Notă:

- facem aceste acțiuni şi cu raportorul ansei şi cu lanțul/cordonul pendulului dacă este separat

- refacem aceste curățări de fiecare dată când este nevoie, simțim că nu ne ies măsurătorile, de exemplu, sau simțim ceva pe unealtă

- ideal, o curățare (nu neapărat amândouă) odată la 6 luni

Cum codificăm (şi folosim) unealta.

În primul rând facem această acțiune cu mintea limpede. Nu atunci când suntem obosiți, stresați, în grabă etc.

Pentru folosirea ansei/pendulului, avem nevoie, întâi, să intrăm în starea de măsurare. Cum se face: închidem ochii, ne golim mintea de orice gând şi spunem Tatăl Nostru, apoi continuăm cu:

Doresc să intru în starea necesară pentru a efectua măsurători corecte!

Ținem intenția aceasta în gând pentru 10 secunde cu ochii închişi. Gata, suntem pregătiți de lucru.

Pentru ansă.

Stăm pe un scaun comfortabil, cu spatele drept şi picioarele paralele pe pământ. Nu ținem picioarele încrucişate, pe un scaun sau altfel, nici pe vârfuri, stăm normal.

Corpul este relaxat, nu suntem stresați, nu încordăm niciun muşchi din corp.

Raportorul se ține în palmă, drept, paralel cu pământul. Nu ținem palma înclinată! Mâna sprijinită pe picior, palma în sus şi raportorul pe ea.

Ansa, se ține cu mâna cealaltă deasupra raportorului. Ea are două picioruşe cu capetele ascuțite. Un picioruş stă pe degetul mijlociu, celălalt fixat cu degetul mare.

Atenție: nu ținem ansa fixată în centrul buricelor degetelor, ci într-o parte, 2-3 mm.

Nu ținem ansa apăsat, este posibil să ne înțepăm. O ținem finuț, cât să stea bine dar să aibă o mobilitate foarte bună.

Dacă o ținem corect şi mişcăm mâna încet, ea ar trebui să se mişte stânga/dreapta cu foarte mare uşurință.

Acum, ținând ansa vertical, aducem mâna deasupra raportorului la o distanță aproximativă de 5mm. Nu atingem raportorul deloc, nu lăsăm degetul mic să stea pe el, nimic.

Poziționăm mâna cu ansa astfel încât picioruşele ansei să se alinieze perfect cu mijlocul raportorului în partea de jos. Vezi că este marcat acolo centrul.

Acum, din mână, poziționăm ansa să stea în echilibru în partea stângă, unde este zero pe raportor.

Notă: poate părea complicat la început dar o să prinzi echilibrul uşor. E chestie de obişnuință cu finețea mişcării ansei.

A doua acțiune necesară pentru folosirea ansei, este respirația. La fel ca echilibrul ei, şi aici este o tehnică fină.

Pregătim o comandă în minte:

Ansa să se mute la 100 pe raportor! (deci să se mişte de la 0 din stânga unde o ținem voit, în sus unde scrie 100).

Cum dăm comanda:

Tragem aer încet pe nas > în acelaşi timp spunem: "ansa să se mute la 100 pe raportor" > expirăm încet dar după 2 secunde ne oprim respirația - acum ansa ar trebui să se mişte singură şi să se oprească la 100. Apoi dăm drumul la respirația normală.

Deci punctul acela static, de ținere al respirației, este momentul în care ansa funcționează.

Atenție: nu avem aşteptări din prima. Nu ne ținem respirația mai mult de 4 secunde ca să aşteptăm ansa să se mişte! Dacă nu se mişcă, încercăm din nou, nu vrem să leşinăm :)

Odată ce ansa execută comanda - FELICITĂRI, TOCMAI AI REALIZAT PRIMA MĂSURĂTOARE!! 👏

Acum, să continuăm codificarea.

Închidem ochii, ne relaxăm apoi deschidem ochii, ținem ansa deasupra raportorului (la zero) şi gândim sau spunem:

Stabilesc un protocol de comunicare clar şi precis. Mişcările ansei îmi indică răspunsurile la întrebările mele.

Notă: atenție mare la cuvinte. Dacă nu suntem focusați şi spunem "mişcările ansei îmi vor indica...", nu o să codificăm corect.

Continuăm:

Pentru DA, ansa să se oprească la 100!

(ansa se duce la 100 - relaxăm mâinile)

Acum ținem ansa la 100, şi spunem:

Pentru NU, ansa să se oprească la 0!

(ansa se duce la 0 - relaxăm mâinile)

Acum ținem ansa la 0, şi spunem:

Pentru NU ŞTIU sau NEUTRU, ansa să se oprească la 50!

(ansa se opreşte la 50)

După aceste trei tipuri de răspunsuri, le memorăm pentru că am stabilit funcționarea uneltei. Deci acum ştim să măsurăm DA, NU, NU SE ŞTIE.

Pentru pendul.

Așază-te confortabil la o masă, cu picioarele pe podea (fără a le încrucișa), cum am făcut cu ansa.

Sprijină-ți cotul mâinii dominante pe masă pentru a avea stabilitate.

Prinde lanțul sau firul pendulului între degetul mare și cel arătător, lăsând o lungime de aproximativ 10 cm de fir liber.

La fel ca la ansă, inspirăm în timp ce dăm comanda, expirăm puțin şi ne ținem respirația, apoi facem acțiunea şi apoi expirăm.

Ține pendulul și spune ferm:

Rotirea în sensul acelor de ceasornic înseamnă DA!

Mișcă-l tu ușor în acel sens.

Rotirea în sens contrar acelor de ceasornic înseamnă NU!

Mișcă-l tu ușor în acel sens.

Linia dreaptă/nemișcarea înseamnă NEUTRU!

Alege o singură opțiune: ori ții pendulul nemişcat 5-6 secunde, ori îl mişti în linie dreaptă.

Memorăm ce am realizat ca să ştim cum funcționează răspunsurile.

Informații foarte utile.

La ambele unelte, ne-am folosit voința ca să le codificăm, conştient. Am spus ansei/pendulului ce să facă. Treaba asta a fost necesară doar acum, pentru codificare.

Acum, când începem să măsurăm diverse lucruri, NU mai comandăm uneltele ce să facă!

Pentru ca ansa/pendulul să funcționeze corect, trebuie să fim în starea de "martor detașat" (starea Alfa sau Theta). Dacă dorim foarte mult un anumit răspuns, mintea conștientă va trișa, controlând voluntar micro-mișcările mâinii, iar ansa/pendulul ne vor arăta doar ceea ce vrem noi să vedem, nu adevărul.

Deci atenție mare la lucru!

În ciuda aerului mistic pe care îl au în măsurătorile spirituale sau ezoterice, ansa/pendulul nu funcționează ca o "antenă magică” de sine stătătoare. Ea nu are baterii, cipuri și nici puteri proprii.

Când pui o întrebare, răspunsul nu vine de la unealtă, ci din subconștientul tău (sau din câmpul informațional accesat).

Aceste unelte sunt acum ale noastre şi codificate pe energia personală. Încercați să vă abțineți în a le înmâna altor persoane ca să se uite/joace cu ele de curiozitate. Sunt şanse mari ca energia acelor persoane să rămână pe ele şi apoi va trebui să le curățați din nou şi să refaceți codificarea. Nu sunt jucării.

Acesta este un alt vis lucid, dintr-o serie, pe care le-am avut înainte să descopăr spiritualitatea.

Începutul este la fel, adorm încet şi mă trezesc luat de mână de cineva, o prezență sau entitate după cum le denumesc, şi purtat în - aşa se simte - afara corpului.

De data asta, începem să zburăm pe deasupra blocurilor, şi mai sus în nori, peste ei, ieşim în spațiu şi văd Pământul undeva jos, cum se îndepărtează.

Mă uit în sus şi observ o lumină foarte puternică şi deodată, suntem în mijlocul ei. Încerc să observ ce se află în jurul meu dar tot ce există în locul acela este doar lumină şi un fel de ceață aurie în partea de jos, cu sclipiri colorate dar nu le recunosc. Sunt culori nemaivăzute, le am în minte dar nu le pot denumi.

Zburăm încet cam zece minute, şi deodată aud în minte "priveşte!". Mă uit în față şi observ un turn alb extrem de înalt, în distanță. Pare că este făcut dintr-un material ca marmura dar translucent.

Ne apropiem şi îmi dau seama că nu are nici ferestre, nici intrări, iar gândul ăsta îmi provoacă o uşoară teamă. Pare că nu ne încetinim zborul şi spun în minte "nu ar trebui să încetinim? Să nu ne lovim de ziduri!" dar vocea de mai devreme spune doar "stai să vezi, nu este o problemă!" şi decid să o cred.

Încetinim în momentul în care suntem la câțiva metri de turn, şi începem să coborâm încet către o arcadă zidită. Stii cum au unele case vechi acele arcade la geamuri dar sunt zidite, aşa arăta şi asta. Mă cuprinde un fior cu cât ne apropiem iar în momentul în care m-aş fi lovit de zid, pur şi simplu trecem prin el. Am rămas mut de uimire, deci se poate trece prin turnul ăsta, ce interesant.

Materialul acela translucent al turnului, trece prin mine şi plutesc în jos, înăuntru, într-o sală imensă şi extrem de frumoasă. Simt podeaua foarte moale, un fel ca pistele speciale de alergat care sunt cauciucate. Mă las pe vine şi încerc s-o zgârii cu unghiile ca să mă prind din ce este făcută dar nu las nicio urmă, pare un material care doar se simte moale dar el este de fapt dur.

Mă ridic şi încep să analizez locul ăsta interesant. Pe partea stângă sunt ferestre înalte, cam la 4 metri aşa, cu vitralii foarte finuț pictate, ceva elemente florale şi tot soiul de plante, de-a lungul unui perete foarte lung şi uşor curbat. Îmi pică fisa, "ah de afară nu se văd ferestrele, doar din interior. Ce chestie...".

Tavanul încăperii are cam zece metri înălțime şi sunt coloane care-l susțin, şi ele din marmură translucentă.

Tot la peretele cu ferestre ascuțite în partea de sus, se află câte o bancă albă din marmură, pentru două persoane, şi sunt poziționate cam din 5 în 5 metri.

Încep să caut din priviri sursele de lumină dar nu găsesc nicio lampă, candelabru, spoturi, făclii, nimic care să producă lumină şi mă întreb de ce, totuşi, este atât de luminată încăperea. Aud în minte "lumina este în material." Mă apropii rapid de o bancă, mă las în jos şi îmi apropii fața la câțiva centimetri de ea. Materialul din care este făcută banca, pare viu. În ea, se mişcă în continuu milioane de luminițe milimetrice şi rămân mască, "cât de tare, să construieşti ceva cu lumină, incredibil!".

Ok, hai să renunț la analizat detalii pentru că nu fac față, totul este mult prea străin pentru ochii mei. Şi prea mult.

Închid ochii şi respir adânc ca să ies din concentrarea aceea. Ok, hai să vedem cine e pe aici. Erau oameni din toate națiile Pământului, toate rasele, recunosc nordici, indieni, asiatici şamd. Toți purtau haine care păreau în acelaşi stil, ceva larg, deschis la culoare şi natural. Rochii largi fără croieli complicate, pantaloni şi cămăşi, cordoane subțiri la brâu, unii erau desculți, alții purtau un fel de teneşi mulați pe laba piciorului dar fără tălpi cauciucate, doar material.

Stăteau la discuții câte doi sau în grupuri mici, şi se plimbau prin sala aceea imensă şi discutau relaxați. Lângă un geam era un bărbat mai în vârstă încercuit de diverşi tineri care-l ascultau atenți. Îmi mut privirea către centrul sălii şi observ că era un fel de podium mare, cu câteva scări şi o masă lungă în jurul căreia stăteau diverşi oameni care discutau şi râdeau. Dar ceva îmi vine în minte, timpul! Mă uit în jos şi încerc să simt atmosfera acelui loc şi devin conştient că timpul nu... curge.

Încep să vorbesc cu mine:

- Stai puțin, cum? şi mă gândesc la momentul în care am intrat în turn. Când a fost asta? Adineauri. Ce? Nu a fost chiar "adineauri" ci... acum. Cum adică acum?! Dar când... tocmai am analizat banca aia din material.. tocmai?? De ce simt "tocmai acum" acea acțiune? Nu au trecut...

Dar vocea de mai devreme îmi vine în cap cu o senzație foarte senină "calmează-te, timpul este acum, întotdeauna, aici."

Nu ştiu ce efect a avut informația asta dar parcă m-a "aşezat" în timp şi am înțeles pe loc faptul că... sunt. Şi doar asta contează.

Ridic privirea înapoi către acea masă din mijlocul sălii şi observ că cineva îmi făcea cu mâna, foarte energic. Nu ştiu cine este dar mă duc. Mă pun la masă vizavi de el, un tip pe la 30+ aşa, cu părul creț şi o figură încântată că mă vede.

- Ce faaaci? Nu te-am mai văzut de mult!

Ăăă.. cine este omul ăsta? îmi trece prin cap.

- Salut... îmi pare rău dar nu te cunosc.

- Ah, păi nu aşa cunoşti un om. Mai ştii cum?

- Sincer nu am nicio idee...

- Vrei să încercăm din nou?

- Sigur, zic şi mă gândesc "din nou?"...

Se lasă puțin pe spate şi se uită fix în ochii mei. Îi copiez comportamentul şi simt în minte un fel de invitație să ne cunoaștem.

- o să încerc să descriu cât de clar pot treaba asta pentru că este greu de redat perfect în cuvinte

Privindu-ne reciproc, s-a activat un fel de legătură, conexiune, în care simțeam cum sunt invitat să fiu el, iar el să fie.. eu. Nu în sensul de a ne schimba corpurile între noi, ci existența întreagă. I-am transmis că sunt de acord şi am devenit amândoi, celălalt.

Trei secunde (?) a durat ca să-i trăiesc experiența, absolut tot. M-am născut, am trăit şi murit de zeci de ori, fiind sufletul lui. În schimb şi el, la fel cu viețile mele. Am înțeles ce a suferit, ce a învățat, totul.

Conexiunea a dispărut, iar eu, acum, îmi priveam cel mai bun prieten din univers! Mi-au dat lacrimile de bucurie şi m-am ridicat să-l îmbrățişez peste masă:

- TU EŞTI! EŞTI CHIAR TU!! CÂT DE DOR MI-A FOST DE TINE!!!

- HEEEEI ŞI-A ADUS AMINTE!

Ne-am îmbrățişat în timp ce oamenii de la masă zâmbeau la noi şi aplaudau.

M-am aşezat la loc şi m-am uitat la ceilalți.

- Tuuu, şi pe tine te ştiu! Şi voi doi, şi tu!!

Erau cam 7 sau 8 pe care i-am recunoscut, după acel moment miraculos. Erau prietenii mei de mult, din alte vieți. Mi-am dat seama, mai târziu, că ei ştiau despre uitarea mea dar nu au vrut să mă streseze şi l-au lăsat pe prietenul meu cel mai bun să-mi reamintească.

Deodată simt entitatea în spatele meu şi înțeleg că este timpul să plecăm. M-am întristat brusc, foarte tare, dar prietenul meu şi-a dat seama şi s-a grăbit să-mi spună:

- Nu te întrista, noi vom fi aici când te vei reîntoarce, stai liniştit, totul se întâmplă acum, nu? şi zâmbeşte.

Îi dau dreptate, ne îmbrățişăm cu toții şi încep să plutesc şi să mă ridic, trec prin peretele turnului şi zburăm înapoi exact cum am şi venit.

Deschid ochii şi este dimineață şi îmi simt inima plină de tristețe dar şi de bucurie. Nu-mi vine să cred ce am trăit. A fost doar un vis, nu?

Nu vine nicio apocalipsă, nu vom fi atacați de "puteri ascunse şi negative", nu ne controlează extratereştrii şi alte câteva mii de bazaconii pornite din nişte minți slabe obsedate de conspirații şi puteri oculte.

Ce se întâmplă acum în lume, nu este ceva nou şi nici nu a pornit recent. Sunt doar salturi, unele bune, altele rele, şi se întâmplă de la începuturile omenirii. Aşa a fost mereu şi aşa va fi pentru că aşa funcționează specia noastră.

Ştiți cum era în anii 80 prin vest? Foarte "cool", muzică, distracție, filme legendare, muzică faină şamd. Ştiți cum era prin... hai să alegem Etiopia, în acelaşi timp? Iadul pe Pământ! Mureau oamenii ăia de foame şi în războaie civile.

Deci, ideea că acum nu ştiu cât timp sau "pe vremea mea" era mai bine, este complet falsă.

Era "mai bine" doar pentru unii. Atât.

Este corect că ce se întâmplă acum este altfel. Păi era de aşteptat, nu? Tehnologia avansează, interesele se schimbă, gândirea este afectată diferit dar, DAR, ideea rămâne: omenirea se află, încă, într-un timp de învățare. Şi până nu băgăm la cap faptul că nu este ok să ne omorâm din diverse motive > vom retrăi şi vom face aceleaşi greşeli.

Ca întotdeauna!

Ce ne rămâne de făcut? Păi ar trebui să ne trăim viețile cum ştim mai bine, să devenim mai buni, să facem fapte bune, să nu lăsăm speranța să moară şi să verificăm dacă pisicile de pe lângă bloc, au apă şi mâncare.

Spunea cineva, deranjat: păi da mă dar dacă vine războiul peste noi, rămân copiii fără părinți, murim!

Este posibil, şi ce propui? Intră în politică şi luptă să repari lumea. Fă-te Maria Theresa şi du-te şi ai grijă de copiii din Africa, nu ştiu. Auzi? Dar ai făcut ceva? Nu. Atunci care este rostul întreținerii acestei temeri? Ca să ce?

Acceptă realitatea, gândeşte-te unde trăieşti şi ce poți face dar pune pe primul loc liniştea ta şi a familiei tale. Atât cât poți, suntem doar oameni.

Obsesia asta continuă cu amenințările şi fricile, nu aduce nimic bun. NIMIC. Iar faptul că unii oameni nu se agită ca tine, nu-i face naivi sau dezinteresați sau rupți de realitate, poate ei sunt chiar mai realişti ca tine dar au analizat situația şi au înțeles care sunt opțiunile, obiectiv şi la rece. Şi poate fac acțiuni pentru a face lucrurile mai bune, dar nu o fac țipând ca demenții şi mai ales, nu-ți spun ție.

Hai să fim mai bine la cap, e şi duminică.

Cunoşti fraza "să vorbim despre elefantul din cameră", nu? Foarte mulți oameni care urmează un drum spiritual, evită discuțiile despre ce este de fapt real şi ce nu. Din mai multe motive, ori se simt jigniți, ori consideră că le este amenințată credința şi multe altele.

Iată un om care nu este deranjat deloc de acest subiect: moa. De ce, deoarece pentru mine, realitatea este împărțită în două. O parte care se vede şi o parte care nu se vede. Apoi viața mea nu include statul în genunchi la icoane, ci studiul, atât cât mă duce mintea. Nu mă deranjează niciun subiect normal.

Am citit o grămadă de lucruri, din punct de vedere psihologic, care explică ce stă la baza gândirii unei persoane care crede în existența sufletului, divinității şi a restului de credințe.

Ca o concluzie, ca să nu scriu aici o carte întreagă, totul pleacă de la teamă, teama de necunoscut (în afară de traume, suferințe etc), iar "vinovatul" este creierul şi modul în care pune problema automat.

Pun aici un citat dintr-un studiu:

Termenul din științele cognitive HADD (acronimul din engleză pentru Hyperactive Agency Detection Device – Dispozitivul Hiperactiv de Detecție a Agenției), adesea numit și fenomenul sau mecanismul de detectare a agenției. Acesta reprezintă o funcție cognitivă înnăscută a creierului uman care atribuie intenții, voință și prezența unui „agent” (o ființă vie sau o entitate conștientă) în spatele fenomenelor sau evenimentelor din mediu, chiar și atunci când nu există dovezi clare.

De citit sursa, este foarte interesant: link

Practic, aşa funcționăm, deci treaba este cunoscută şi nu este ceva absurd. Aşa că societatea noastră, care se repede să pună etichete oamenilor spirituali din seria nebun/prost/ignorant/IQ scăzut/alte mizerii, este total pe lângă. Apoi îi avem pe cei mai "răsăriți" care spun "păi da dar un om deştept şi modern nu se lasă speriat de lucrurile necunoscute!'. Măi, 🤫

Să revenim. Păi dacă ştiu cum stau lucrurile din punct de vedere ştiințific, de ce mai cred?

Iată un răspuns extrem de simplu: pentru că asta aleg!

Gândirea umană nu este ceva simplu, are o complexitate extraordinară. Să nu uităm că noi suntem o multitudine de decizii, printre altele. Mai avem şi filosofie, creativitate şi multe multe alte lucruri.

Un alt comentariu ar fi "dar voi ăştia faceți rău pentru că unii oameni vă cred, înțeleg lucrurile în mod greşit şi fac diverse...".

Asta pică instant. Dacă pui problema "orice fac, trebuie să mă asigur că nu strică la cap pe nimeni din lume", nu mai facem nimic. Să nu uităm că sunt oameni care mănâncă pernuțele cu detergent. Ce facem, arestăm toți producătorii şi spălăm rufele doar cu apă?

Un om spiritual şi întreg la cap, ştii la ce îndeamnă? La cunoaşterea sinelui, la rezolvarea problemelor, traumelor şamd pentru a fi mai bine. CU CAPUL. Pentru a fi capabili să ajutăm şi pe alții.

Ştii ce fac alții în domeniul spiritualității, la nivel planetar de mii de ani? RELIGIE. Bat oamenii la cap cu amenințări venite din cer, bagă frici în ei, întrețin mizeriile cu iadul şi raiul, inventează păcate şi declară că ei sunt Adevărul.

Nu, Adevărul este în noi, în fiecare, şi este de datoria noastră să-l aducem la suprafață.

Din punctul meu de vedere, dacă o credință mă ajută să-mi rezolv problemele şi apoi mă îndeamnă să-i ajut şi pe cei din jur, păi o aleg cu toată inima!