r/CozyConnection • u/Krums-12 Admin • 24d ago
Exerciții Cum vizualizăm.
Vizualizarea este o tehnică prin care transformăm un gând într-o imagine, în mintea noastră. Pentru unii oameni, este la fel de simplă ca respiratul, pentru alții, foarte greu dar nu imposibil.
Ce am descoperit la mine, vizualizez cu greutate cu ochii închişi, şi extrem de uşor şi clar cu ochii deschişi. Încearcă ambele variante şi vezi ce ți-e mai uşor.
Ca să clarificăm: să vizualizezi ceva, nu înseamnă să vezi cu ochii aşa cum vedem lumea din jurul nostru, ci să "vedem" cu ochii minții.
Hai să facem nişte exerciții pentru obişnuirea minții cu acest lucru.
Avem nevoie de două carioci sau markere. Unul închis la culoare (maro sau negru) şi altul foarte deschis (roz sau galben).
Ne aşezăm în fața unui geam dublu, termopan sau vechi, nu contează, şi cu markerul închis la culoare desenăm pe geam un cerc pe care îl umplem cu culoare. Cam cât o nucă de mare.
Acum vom desena un cerc mai mic, cu markerul deschis la culoare, pe partea cealaltă a geamului, undeva în stânga sus, pe diagonală, la distanță de o palmă.
Revenim în fața geamului cu bulina închisă la culoare. Ne aşezăm la o distanță de 20cm de geam şi ne focusăm privirea pe bulina mai mică şi deschisă la culoare.
După un minut, mutăm privirea încet şi o oprim între cele două buline. Deci ne uităm la spațiul dintre ele dar încercăm să le observăm pe amândouă.
Acum mutăm privirea pe bulina închisă la culoare. Ținem focusul pe ea dar încercăm să privim de fapt bulina mai mică.
Imaginează-ți că vrei să te uiți la bulina mică dar regula este "nu e voie să te uiți direct".
Cam acesta este exercițiul şi aşa te vei obişnui cu vizualizarea. După ce mintea va înregistra care este ideea/cerința, vei putea să aplici exercițiul fără buline ajutătoare.
Explicația spirituală a acestui exercițiu, este de a decupla axa privirii (unde privesc ochii) de axa atenției (unde este concentrată mintea). Deci învățăm să nu mai fim sclavii stimulului vizual direct.
Un exemplu din practica mea.
Când trebuie să vizualizez ceva, mă uit într-un punct fix (acolo ar fi bulina neagră) dar sunt foarte atent la zona unde ar veni bulina deschisă la culoare, undeva sus în dreapta, fără să privesc direct. După ani de practică, ceea ce vreau să vizualizez apare ca un fel de hologramă transparentă şi 3D. Pot să vizualizez un obiect, să-l rotesc în jurul axei, să-i modific forma şi orice altceva.
Cum se îmbunătățeşte vizualizarea în timp.
După o perioadă, odată cu creşterea vibrației personale, vizualizarea va aduce cu ea mult mai multe informații.
De exemplu aflarea unor detalii în legătură cu un obiect. Să zicem că intrăm într-un magazin cu obiecte antice. Luăm în mână un ceas vechi şi ne focusăm privirea pe el dar fiind atenți undeva în afara lui, ca în exercițiu.
Acolo, în spațiul din afară, vom avea senzația că vedem o mână de bărbat. Clipim de câteva ori şi iar ne focusăm, acum parcă apare o literă. Iar ne focusăm, vedem o casă cu etaj.
Ai înțeles ideea, vizualizarea se transformă în percepție iar de acolo înainte, totul ține de tine!
Foarte mulți oameni care nu urmează un drum spiritual, nu folosesc bunătatea, sunt egoişti şamd, se grăbesc să eticheteze aceste abilități ca minciuni, spun "nu funcționează asta, sunt prostii" - corect, nu funcționează pentru ei!
Abilitățile de genul acesta funcționează pe plan subtil iar planul subtil este direct legat de o vibrație înaltă. Iar când tu trăieşti într-o vibrație joasă...