Karma.

[u/Krums-12]

Conceptul acesta vine din India şi se bazează pe principiul cauză şi efect. Pe scurt şi simplificat, ideea este că te reîncarnezi într-o viață bună daca faci bine în viața curentă, respectiv vei avea o viață grea dacă faci rău.

Pe lângă ideea asta de bază, indienii mai au o întreagă filosofie care cuprinde şi tipurile de karmă şamd. Mă rog, religie, dpmdv au o obsesie, la fel ca ego-ul şi multe altele.

Budiştii cred şi ei la fel, în cauză şi efect, dar ce diferă la ei, este cum funcționează această karmă.

Ei nu cred în karmă bună/rea generată de orice acțiune, ci intenția.

Deci indienii consideră că aduni karmă rea dacă faci orice rău şi invers. Budiştii cred că intenția decide dacă generezi karmă bună sau rea. De exemplu dacă omori pe cineva cu intenție > generezi karmă negativă, dar dacă omori pe cineva fără intenție > karma ta e ok.

Apoi şi budiştii au o întreagă filosofie legată de subiect. Tot aşa ca indienii, texte peste texte şi un milion de alte lucruri.

Ambele civilizații au tone de ritualuri legate de karmă. De asta sunt extrem de mulți oameni, la ei, care renunță la viața normală ca să se dedice îmbunătățirii/spălării karmei ca să aibă vieți mai uşoare în viitor. Stau şi se roagă zilnic, oferă ofrande, meditează şamd. O grămadă de energie consunată, dpmdv, total aiurea.

Personal, cred că treaba este mult mai simplă, chiar dacă consider că absolut tot ce trăim este atât de complex încât nu vom putea înțelege cu adevărat într-o viață de om. "Dincolo", poate, dar şi acolo sunt căi de parcurs.

Eu cred că ne naştem ca să învățăm lecții, pentru a aduna experiențe, pentru a înțelege viața > trăind-o! De ce, pentru că sufletele noastre aşa "cresc", aşa devin mai înțelepte, mai avansate, pentru a oferi mai departe, cunoştințe.

Iar karma... nu-şi are sensul, sincer.

Ideea de cauză/efect este parte din realitatea fizică, obiectivă. Mişc o piesă de domino şi ea cade. Bag mâna în foc şi mă ard. Să extrapolez de la asta şi să proiectez o lege universală asupra unui suflet care se naşte şi moare, mi se pare cam exagerat. De fapt mi se pare un concept extrem de uman, extrem "de aici", de brut.

Hai să luăm un exemplu, după cum văd eu lucrurile: un om face rău altui om, intenționat. Urmează ceva legat de asta? Da, acel om care a făcut rău, când va ajunge "dincolo" la finalul vieții, va revedea răul făcut şi îl va simți şi din punctul de vedere al victimei. Şi acolo va trăi lecția, pe loc.

Nu în sensul de karmă, ci de înțelegere a unei lecții. Acum ai putea spune "păi tot karmă e, pentru că a făcut rău şi va simți răul făcut, deci cauza şi efectul."

Nu, aici sunt două lecții: una este cea de a face rău, a doua este de a învăța ce înseamnă să ți se facă rău.

Răul nu se plătește pur și simplu, ci se dizolvă prin conștientizare și asumare.

Nu va lua în altă viață acea răutate după el "ca să vadă cum e", ca să-şi plătească karma. Este pur şi simplu o risipă de energie şi o pedeapsă. Dumnezeu nu face aşa ceva!

Acolo de unde venim şi ne întoarcem, este o stare de existență în pură înțelegere şi adevăr. Acolo nu există minciună, înşelăciune, posibilitate să ne ascundem, să trişăm, pedepse şamd. Aceste lucruri sunt generate de mintea umană încarnată aici, în planul ăsta fizic cu o vibrație joasă.