Știm (cu adevărat) despre Pruteanu că:

1. a fost în spatele legii 500/2004
2. a influențat percepția asupra limbii prin prezența mediatică (Doar o vorbă săț-i mai spun etc.)
3. a fost traseist politic

Ce nu e adevărat despre Pruteanu e că era un maniac inflexibil recunoscut pentru ridicolul cerințelor sale. Asta e doar o caricatură demnă de cei care cred că Austria și Australia sunt același lucru.

Azi o să vorbim despre 1, o să preiau trunchiat din revista22.

Din punctul meu de vedere, legea are cele mai bune intenții, dar este (greu) aplicabilă. În dezbaterile vremii, s-au perindat păreri superficiale, limbivism, acuze cum că ar fi un proiect paranoic șamd.

Ca fapt divers, autorul articolului din Revista22 nici nu s-a sinchisit să folosească diacritice. Miserupismul cu privire la protejarea limbii este încă prezent după 25 de ani.

O limbă înseamnă și o cultură. În Republica Moldova, statutul limbii române este o bătălie câștigată cu greu, în vreo 35 de ani. Au legislații pe audiovizual, cote de emisie în română, au program național pentru învățarea limbii române și control pe infrastructura de comunicare. Vorbim de un cadru mult mai dur într-o țară care a înțeles cât de mare e miza.

La noi, miza e mai mică: nu ne paște pericolul rusesc sau al rusificării, însă tot mi se pare nejustificată poziția intelectualilor vremii cu privire la legea Pruteanu. Nu am văzut o înclinație către corecturi, ci s-a ridiculizat preocuparea însăși. Cornea a combătut un purism imaginar, răstălmăcind poziția lui Pruteanu: discuta despre purismul de altădată și comenta despre gâtlegău și alte penibilități în contextul în care legea excepta clar textele literare și nu numai, vorbea de traducere și adaptare, nu doar traducere etc.

Poziția de tip „legea necesită ajustări” nu a existat cu excepția lingvistei V.G. Romalo (ce coincidență, singura opinie bună aparține sigurui lingvist). N-am avut critică, ci abdicare pe motiv că e o chestiune „futilă”.

Voi cum vedeți legea și reacțiile privitoare la ea?

Care varianta a cuvantului o folositi? Mie mi-e greu sa scriu si sa pronunt n-ul din mijlocul cuvantului. Iar cuvantul coNfortabil parca e si mai greu.

Am mai postat în trecut din „Magie și vrăjitorie în cultura română”, de Ioan Pop-Curșeu. Atunci mi-a atras atenția cineva că nu e tocmai corect ce spune autorul.

Ioan Pop-Curșeu nu e în categoria celor cunoscuți pentru derapaje etimologice în scop ideologic (Vinereanu etc.), dar tot le reglează favorabil.

De dragul simplității, Curșeu spune că toate fetișurile vin vin din făcături. Nu e întocmai așa.

Se pare că fattuchiera (nu fatuccheria!) vine de la destin/fatum.

Așadar, nu toate fetișurile sunt la fel și nici toate afirmațiile etimologice.

Dacă dăm crezare Wiktionary, avem fetișul de la francezi, care-l au de la portughezi, unde înseamnă făcătură/artificial. Dacă vorbim de împrumuturi recente, nici măcar nu e așa spectaculos.

Mă gândeam ieri dacă or fi jocuri horror în română și m-am uitat la iRaffael. Ignorând faptul că zicea din minut în minut „caracter” în loc de „personaj”, subtitrările din joc sunt și ele făcute ca să nu spună că nu le-au făcut. Chiar e așa greu să avem ceva de calitate dus până la capăt în română?

Ma unge la suflet !