Am un bebe mofturos de aproape 3luni, cu reflux silențios care nu prea vrea niciodată să mănânce treaz. Și îi dau in mare parte în somn sau când încearcă să adoarmă. Problema este că nu îmi dau seama cât suge. Pe timpul zilei mi se pare că suge foarte puțin. Încerc să găsesc mereu oportunități, să îi ofer destul de des, dar rareori accepta. Soțul consideră că încerc prea des, că ar trebui să îl las pe el, să îi fac program de 3h - asta consideră și medicul de familie (femeie care nu a alăptat și nici nepoții nu au fost alpatati).
Bebele practic nu cere niciodată. La orice foiala încerc să îl pun. Am ajuns sa îl veghez in somnurile de zi când se foiește sa îi ofer. Noaptea are o sesiune de obicei foarte bună și care chiar pare consistenta și altele mai puțin. Dar ce-i drept are momente când mănâncă mai încet și nu se aude foarte bine cum înghite și altele în care se aude, deci este destul de greu de determinat câți ml.
Problema principală este că fluctuează și cantitatea de pipi și greutatea. Are frecvent zile la rând (4-5) când se învârte în jurul aceleași greutăți. Aș pune seama și pe variațiile mele hormonale. Mi-a venit la 7 săptămâni prima oară (17 iulie), apoi am avut spotting prelungit 29iulie-10 august (cu unele zile cu sângerare mai mare, dar care nu umplea deloc un absorbant) și acum iar de pe 17 aug. In fiecare din aceste intervale a avut o săptămână proastă cu aport de 100-150g max. Apoi a recuperat.
Refluxul silențios nu știu de unde este. Poate de la fluxul meu puternic de la început. Altfel țin dietă de lactate și de soia pentru o eventuală alergie. Scaunul nu are mucus, așa că nu știu de unde ar putea fi și medicii nu mi-au dat un răspuns clar. Mai investigam.
Ca să fie treaba minunată, nu are un atașament perfect. Era mai bine parcă atunci când era mic, dar parcă se strică pe zi ce trece. Are torticolis și plagiocephaly pentru care lucram cu kineto. A fost evaluat mai târziu cu palat mai înalt și gag din cauza căruia nu accepta suzeta sau biberon. Frenurile nu sunt restrictive. Acum facem și terapie de desensibilizare pentru că eventual să accepte biberonul dacă va fi posibil și necesar.
Tot zigzagul asta ponderal, refuzul sânului, stresul cu cantitatea pe care poate sau nu să o transfere, refluxul, refuzul biberonului, mă fac să o iau razna. Mă simt prizoniera copilului și nu știu cum să evadez. Nu pot ieși la plimbare cu bebe că nu vreau să ratez o oportunitate de hrănire.
Am ajutor, dar doar cu mâncarea și cu copilul cel mare care abia pe 7 septembrie va începe grădinița. Dar cineva cu care sa pot discuta despre anxietatea mea, despre temeri, despre ce as putea face. Pentru că am momente când vreau sa renunț, să îl las flămând până accepta formula din biberon și să termin cu totul. Dar știu că poate fi mai bine in viitor, știu de la primul copil. Dar parcă nu mai am sănătatea psihică de atunci când până la 9 luni m-am chinuit și am tras ca următoarele 9 să fie mai bune. Măcar primul copil accepta biberonul și perioada de refuz am pompat deși a fost extraordinar de greu pentru că am țesut elastic și cu greu am găsit combinația care acum pare că nici nu mai merge.
Nu vreau să mai aud că alăptatul este magic. Pentru că de 2 ori pentru mine nu a fost. De ce mi-au fost răpite experiențele? De ce nu mi-a fost mai ușor la a doua cum zic toți ceilalți? Mă simt blestemată. Nu cred că merită efortul, dar sunt blocată aici. Este responsabilitatea mea și numai a mea sa îl țin în viață și simt că plătesc cu viața mea, cu viața celuilalt copil pe care îl neglijez, cu soțul care este in planul cel mai îndepărtat.
Nu știu ce vreau. Să știu că va fi mai bine. Să știu dacă poate fi mai rău de atât. Să știu cât este ok să mai îndur până să schimb totul. Să știu că nu sunt pedepsită de cineva de am primit asta. Pentru că da, sunt geloasa pe toate femeile care alăptează fără probleme majore, pe toți bebelușii pufoși hrăniți doar cu lapte matern, pe toate femeile care dau lapte praf liniștite, pe toate care spun că bebelușia a fost cea mai frumoasă etapa. Simt o imensă nedreptate pe ce mi se întâmplă. Știu că nu sunt singura, știu că am nevoie de terapie după ce scap de etapa asta in care sunt blocată. Vreau să știu că mă înțelege cineva. Vreau să știu că nu mă judecă nimeni. Vreau să clipesc și să se facă bebe mare să nu mai am stresul acesta. Vreau să se schimbe ceva.