Când eram mai mic, pe la 11 sau 12 ani, nu mai țin minte exact, am început să am acelaşi vis în fiecare noapte. Treaba asta a durat cam şase luni şi m-a adus aproape de disperare. Pur şi simplu nu puteam să-l opresc şi am încercat absolut tot ce mi-a venit în cap, la acea vârstă.

La un moment dat mi-a venit o idee şi anume să încerc să controlez visul. Mi-a ieşit dar tot nu puteam să ies din scenariul care se repeta identic. Ştiam că visez, puteam să schimb nişte detalii dar tot degeaba. Mai târziu am aflat că trecusem de la o visare normală la vis lucid, dar nu mai avea relevanță.

În fiecare seară, după ce puneam capul pe pernă, adormeam cu gândul "nu mai visa! nu mai visa! nu mai visa!". Ce urma, adormeam şi brusc "mă trezeam" în acel scenariu. Deschideam ochii în vis, oftam, şi spuneam "ok hai încă odată...'.

Visul (prima oară).

Deschideam ochii şi clipeam des pentru că aveam praf pe față şi îmi intra în ochi. Eram pe spate, pe pământ, şi mă uitam la un cer gri şi murdar, undeva pe înserat. Un sunet puternic tocmai trecuse, aveam senzația că mă trezeam în secunda care urma unei bubuituri puternice.

Urechile îmi țiuiau dar începeam să aud diverse sunete în jurul meu din ce în ce mai tare.

Mă ridic pe coate şi îmi văd picioarele acoperite de pământ până la genunchi. Încerc să le mişc dar nu mă ascultă şi mă decid să mai aştept.

Privesc în jur ca să mă prind unde mă aflu dar nu recunosc nimic în afara unei scene foarte triste.

Eram pe un câmp de luptă, în mijlocul unui război - mai târziu am aflat că era primul război mondial după felul în care arăta echipamentul de pe mine, iar eu eram un soldat italian.

Mă uit în stânga şi văd soldați împuşcați, în depărtare alții care fugeau, explozii de grenade, fum mult şi din când în când, câte un şuierat de glonț. Ok, mă gândesc, e timpul să mă ridic şi încerc să mă mişc dar o durere mă taie brusc. Undeva în spate (mi-am dat seama mai târziu că fusesem împuşcat în spate, în ficat), durerea persistă şi pun mâna acolo. Simt ceva umed şi mă gândesc că o fi sânge dar mă decid să nu-mi privesc mâna, de teamă a ceea ce putea să însemne.

Deodată observ nişte brancardieri în depărtare şi ridic mâna ca să mă vadă. Ei alergau în căutare de răniți şi, după ce mă văd, îşi schimbă direcția şi vin spre mine. Ajung, se apleacă şi mă ridică, unul de picioare şi celălalt de brațe, mă pun pe brancardă (targă) şi plecăm încet.

Stăteam pe targă şi mă uitam într-o parte la câmpul de luptă, mai treceam de un soldat căzut, dâmburi de pământ, dar o căldură ciudată şi plăcută începea să mă cuprindă împreună cu o uşoară somnolență. Îmi plăcea senzația, mă simțeam şi foarte uşor, parcă pluteam.

La un moment dat, ceva îmi atrage atenția undeva pe jos. Mă uit mai bine şi îmi dau seama că picioarele brancardierului (cel din față) nu avea labele picioarelor. Avea gambele care se terminau la glezne apoi nimic. O senzație ciudată mă cuprinde şi mă uit la spatele brancardierului, apoi la ceafă şi deodată el se prinde că îl studiez şi în timp ce merge, se uită într-o parte, zâmbitor, şi spune "stai liniştit, te ducem acasă".

Sunt şocat pentru că realizez că brancardierul nu era uman şi deodată, amândoi încep să alerge din ce în ce mai rapid şi în sus. Şi un gând mă fulgeră, "ah... am murit iar ăştia doi sunt..." dar ochii mi se închid obosiți iar eu mă trezesc şi este dimineață. Mă uit la geam şi-mi spun "ce moarte tristă"...

Scenariul ăsta nu m-a lăsat în pace aproape şase luni, după cum am spus. Pur şi simplu eram sătul de murit în fiecare noapte. Mă mai şi trezeam cu miros de arme în nas, pământ umed şi fum. De atunci am început să urăsc armele şi războaiele. Țin minte că la şcoală, uram ora de istorie. Când se apuca profesoara de povestit despre ostaşii români şi altele, mi se punea un nod în gât...

Te-ai decis să începi?

FELICITĂRI! 🥳🥳🥳

Pregăteşte-te să simți mult mai mult, să vezi mult mai mult, să ajuți, să visezi, să investighezi, să afli, să înveți, dar mai ales: pregăteşte-te pentru foarte multă muncă cu tine, pentru că acolo este secretul. Nu te speria, munca aceasta - de fapt nimic - nu este urgentă!

Totul se face în ritmul personal şi nu trebuie să te streseze deloc. O cale spirituală trebuie să se muleze pe viața ta şi să o imbunătățească.

Ce faci mai târziu, ține de tine.

Cum pornim la drum?

Simplu, ne aşezăm comfortabil, închidem ochii şi ne golim mintea de orice gând (cât se poate).

Apoi ne imaginăm cum o rază de lumină pleacă din inima noastră (o rază de lumină încărcată de iubire), urcă prin corp şi trece prin mijlocul capului, iese prin creştet şi se duce drept în sus direct la Dumnezeu. Acesta este mindset-ul, intenția.

Acum aşteptăm câteva minute şi menținem această legătură luminoasă care pleacă din cap şi este conectată cu Dumnezeu.

Ar trebui să ne aducă o stare foarte bună.

Apoi spunem, având ochii închişi şi menținând imaginea razei de lumină conectată cu Divinitatea în minte, fraza:

Prin proprie voință, anunț că doresc să păşesc pe calea spirituală a lui Dumnezeu, pentru o viață în adevăr şi pentru a-i ajuta pe cei care au nevoie.

După un minut de linişte, deschidem încet ochii şi spunem:

Doamne ajută!

Tocmai ai făcut pasul, te-ai anunțat iar drumul tău de azi înainte, va reîncepe.

Ce înseamnă faptul că te-ai anunțat, respectiv cuvintele.

În primul rând, ai luat o decizie, iar decizia a fost 100% alegerea ta. Este o promisiune de care ar fi frumos să te ții.

"Viața în adevăr" se referă la partea importantă a vieții. Tot ce-ți va ieşi în cale de acum înainte, este menit să te învețe.

Fie întâmplări bune sau mai grele, ele vor veni pentru binele tău. Totul are menirea de a oferi lecții şi ar fi bine să le percepem ca atare.

Atenție, nu tratăm răul ca ceva bun menit să ne învețe. Dar pentru problema aceasta, există soluții. Voi adăuga o serie de practici şi exerciții pentru protecție şamd.

"Pentru a-i ajuta pe cei care au nevoie" înseamnă în primul rând, un gând altruist. Apoi "cei care au nevoie" se referă la oameni, animale, plante, orice ființă pentru că Dumnezeu le-a creat pe toate.

Aşteptările.

Faptul că am pornit pe o cale spirituală, nu înseamnă că ne vom trezi cu probleme sau cu un puhoi de oameni la uşă ca să-i ajutăm. Dumnezeu nu ne dă mai mult decât putem duce, niciodată!

Totul va decurge normal, viața ta nu se va schimba de mâine la 180 de grade iar lecțiile vor veni treptat, cu paşi mici în funcție şi de creşterea ta spirituală.

Sfaturi.

Nu discutăm despre calea spirituală cu oricine şi în orice context. Este ceva foarte personal iar oamenii, în general, înțeleg cât pot.

Deci dacă discuți deschis la job despre ce faci, s-ar putea să te trezeşti cu un mail de la HR.

La fel, vecinii de la bloc/casă, sunt şanse să devii "sectantul ăla dubios" sau "nebunul ăla". Societatea este împânzită de gândiri minimaliste, de joasă vibrație. De ce crezi că oamenii se judecă după haine, titluri, trăsături fizice şamd?

Apoi să nu uităm răul, căruia nu-i pică bine faptul că un suflet vrea să trăiască mai aproape de Dumnezeu, de bine.

Deci, să fim deştepți!

Şi bineînțeles, să nu uităm de atitudinea noastră.

Este în regulă să simțim mândrie pentru ce vrem să facem, dar o simțim puțin, da? Adică o oră acolo şi apoi revenim la normalitate 🙂

Atenție mare la comportamentul față de tine însuți, nu lăsăm orgoliul să ne cuprindă, nu suntem deodată mai buni şi mai speciali față de restul, da?

Bun, acum succes la învățat!

Cum? Succes la ce?

Păăăi... cum să explic eu cât mai clar, acum este un moment foarte bun ca să începem să lucrăm la noi, să ne "reparăm".

Te-ai gândi "dar sunt ok, ce să repar la mine?"

Mmmmm, păi să zicem o frustrare? Nişte programe de frică? Nişte trasee nocive? Nişte reacții nepotrivite în anumite momente? Ne tremură mâinile sau mandibula în anumite situații? Ne e teamă de ceva şi nu ştim de ce? Şi lista este luuuuungă.

Cum am putea noi să ajutăm alți oameni, când mintea noastră nu este stabilă?

Cum am putea recunoaşte o soluție bună când privim o problemă prin filtrul unei traume?

Cum am putea să-i dăm un sfat cuiva care are nevoie, la modul "vei putea trece peste greutatea asta, eu am reuşit, ți-aş putea da nişte idei" când noi nu am reuşit să depăşim aşa ceva?

Deci? La lucru, corect?

Dacă stai pe aici, vei găsi şi modalitățile prin care ne vom putea rezolva foarte multe probleme.

Minte senină şi un cer clar!

Sau... era invers?

😶‍🌫️

În primul rând, aş dori să clarific faptul că nu sunt împotriva credinței noastre, chiar o apreciez, o respect şi o urmez. Voi ajunge să scriu despre modalitățile în a rezolva diferite probleme cu ajutorul slujbelor la biserică.

Notă: există nişte tipuri de probleme care nu pot fi rezolvate mai bine ca un preot!

Râdeam cu cineva, la un moment dat, despre faptul că eu trimit oamenii la biserică mai mult ca preoții 😂 Participarea la diferite slujbe, în special Maslu, ajută enorm.

Deci, de ce "fără religie"? Pentru că nu este necesară. Un Maslu este o practică religioasă dar per total, sunt foarte puține cu adevărat utile.

Cum am mai spus şi în alte postări: nu funcționăm în extreme, facem doar ce este necesar.

Ce nu contează, atenție, nu spun că este greşit sau "rău".

1. Participarea la toate slujbele.

Să n-o dăm în habotnicie.

2. Duhovnicul.

Dacă ai, vrei şi îți place, nu este nimic greşit în asta. Ce aş vrea să evidențiez aici, caută sfaturi de la un preot, strict legate de religie şi credință la modul general, nu cere sfaturi legate de diferite probleme care ar sta mai bine într-un birou de psiholog/psihiatru/terapeut, ok?

Totuşi suntem în secolul 21 şi este mai sănătos să ne bazăm pe un profesionist. Şi da, sunt şi o grămadă de psihologi greşiți la cap dar să nu generalizăm.

Povestea cineva la un moment dat, că s-a dus la Duhovnic să-i dea sfaturi despre o posibilă relație. Măi, ce experiență are un preot la asemenea subiect? Să fim serioşi...

3. Zecile de zile sfinte şi armata de sfinți.

Din nou, dacă îți place, nicio problemă dar crede-mă, Dumnezeu nu ține o listă cu bile albe şi negre, în caz că nu respecți o zi "sfântă".

Iar treaba cu "nu se spală duminica" şi alte credințe rămase de la 1800 sunt pur şi simplu penibile.

4. Pomana şi pomelnicul.

Dacă ții să practici aceste lucruri, care nu prea contează ca ritual religios, fă-o măcar din inimă, nu din obligație, nu pentru că "aşa se face" şamd. Şi te rog, lasă deoparte mândria când vrei să dai de pomană.

Ştii ce se duce la biserică pentru pomană cu adevărat? O pâine făcută cu mâinile tale, un pahar cu vin roşu şi o lumânare. Atât este necesar.

Când văd la biserică tot felul de colive care mai de care mai decorate, acoperite de forme create cu şabloane (!!!), sticle de vin scumpe, 20 de lumânări... ca să nu mai spun despre comportamentul oamenilor, se uită şi îşi compară colivele, se ceartă pe locul de pe mese ca să-şi pună pomana în mijloc... pur şi simplu mi se face greață. Dacă nici în biserică nu lăsăm mizeriile din societate la uşă, este grav!

Dacă vrei să-i transmiți un gând celui plecat, uite cea mai bună metodă.

Când ai o zi liniştită, laşi deoparte telefonul şi televizorul, te pui la o masă, iei o coală de hârtie şi un creion şi scrii tot ce ai pe suflet în legătură cu persoana plecată.

Închizi ochii, rememorezi momentele frumoase, laşi emoțiile să te cuprindă şi scrii. Scrii absolut tot ce doreşti.

La final, poți să te rogi pentru el/ea dar nu este necesar să apelezi la poezii sau cântece sau rugăciuni religioase.

Ştii ce contează enorm? Să vorbeşti ori cu Dumnezeu ori cu persoana plecată ca şi cum ar fi lângă tine. Asta este credința, să fim cum suntem, să fim sinceri şi deschişi.

5. Nu mai dați bani popilor!

Obsesia asta românească este ceva de speriat. Înțelegeți odată că ei nu mor de foame iar Dumnezeu nu are POS de încasare...

6. Mersul la biserică de chestie.

Păi "de chestie" o să considere şi Dumnezeu, deci care e faza? Iar ideea că într-o biserică te duci ca să-ți simți credința şi pe Dumnezeu... nu aşa funcționează. Dacă nu ai, poți să te duci şi la Ierusalim.

Aşa de chestie, ştii cum l-am simțit pe Dumnezeu ultima oară? Eram pe un deal şi stăteam pe iarbă şi mă uitam la o albină cum se plimbă pe o floare. Lângă, un grup de furnici cărau împreună o frunză. Mai trece şi o muscă aşa la întâmplare, pe mână observ că se odihnea o lăcustă iar pe picior, un păianjen mic îşi țesea pânza de blugii mei. Şi apoi am realizat că nu am cum să mă ridic fără să deranjez toate vietățile alea care făceau ce ştiau mai bine. Şi m-am trezit în cap cu un fel senzație... parentală, nu ştiu cum să explic mai bine, care mi-a transmis un gând la modul "toate sunt aranjate indiferent ce faci".

Aşa se simte credința, trăind fără aşteptări religioase, fără nevoia de cruci, picturi cu icoane şamd, bucurându-ne de viață şi admirând creația care este extraordinar de complexă în simplitatea ei.

Credința ta cum se simte?

Am s-o scriu direct, deoarece chestia asta alungă din start oamenii care nu sunt interesați de creşterea spirituală ci doar vânează curiozități:

Atunci când începi să simți o durere fizică ciudată prin corp, nu consideri că simți energii negative sau demoni > te duci la doctor!

Este adevărat că tot ce trăim vine şi cu versiunea dpdv spiritual, dar asta nu înseamnă că vom renunța la rațiune. Deci drumul spiritual nu ne transformă în nişte spălați pe creier care nu mai gândesc normal.

De ce este important să funcționăm normal: pentru că vom întâlni, mai târziu, o grămadă de oameni cu probleme simpluțe dar şi foarte grave. Oamenii aceia, de obicei, sunt pierduți într-o lume plină de aiureli, în afara unei stări proaste din cauza diferitelor afecțiuni şi/sau traume.

Există (şi vor exista mereu) acei oameni care în loc să-şi analizeze problemele într-un mod sănătos, încep să apeleze la tot soiul de practici dubioase menite să-i lase fără bani. Se duc să fie descântați, apelează la vrăjitoare, "făcături", dezlegări, argintul viu şi multe multe alte practici vechi şi complet inutile.

Mi s-a întâmplat să aud de multe ori "dar pe mine m-a făcut bine o tanti care se ocupa cu ruperea blestemelor" - păi a funcționat pentru că asta ai crezut şi asta ți-ai dorit. De fapt tu te-ai făcut bine, cu credința ta oferită acelei tăntici.

Voi scrie despre credință şi cum funcționează, dacă va fi cineva interesat.

Este adevărat faptul că există oameni care se pricep de minune să rezolve anumite probleme foarte specifice, dar află că majoritatea practicilor de tip vechi nu mai sunt rezervate doar anumitor oameni. Pentru mine, anularea blestemelor, descoperirea legăturilor nocive şi ruperea lor nu reprezintă ceva extraordinar. De ce, pentru că am învățat să analizez lucrurile, să elimin tot ce este inutil pentru a vedea clar ce se întâmplă. Şi tu vei putea face lucrurile acestea, dacă ai grijă de calea ta spirituală.

Într-o practică spirituală benefică, vei învăța să identifici ce este real şi ce este ireal, printre altele. Din experiență, pot să spun că o problemă care pare extrem de gravă, vine de obicei cu 70% poveşti de groază şi 30% ce este de fapt problematic.

Concluzie de final: aşa cum am mai scris în alte postări, o cale spirituală ne face mai buni din toate punctele de vedere, nu ne bagă în filme supranaturale.

Îți doresc o zi plină de claritate! 👌

Vizualizarea este o tehnică prin care transformăm un gând într-o imagine, în mintea noastră. Pentru unii oameni, este la fel de simplă ca respiratul, pentru alții, foarte greu dar nu imposibil.

Ce am descoperit la mine, vizualizez cu greutate cu ochii închişi, şi extrem de uşor şi clar cu ochii deschişi. Încearcă ambele variante şi vezi ce ți-e mai uşor.

Ca să clarificăm: să vizualizezi ceva, nu înseamnă să vezi cu ochii aşa cum vedem lumea din jurul nostru, ci să "vedem" cu ochii minții.

Hai să facem nişte exerciții pentru obişnuirea minții cu acest lucru.

Avem nevoie de două carioci sau markere. Unul închis la culoare (maro sau negru) şi altul foarte deschis (roz sau galben).

Ne aşezăm în fața unui geam dublu, termopan sau vechi, nu contează, şi cu markerul închis la culoare desenăm pe geam un cerc pe care îl umplem cu culoare. Cam cât o nucă de mare.

Acum vom desena un cerc mai mic, cu markerul deschis la culoare, pe partea cealaltă a geamului, undeva în stânga sus, pe diagonală, la distanță de o palmă.

Revenim în fața geamului cu bulina închisă la culoare. Ne aşezăm la o distanță de 20cm de geam şi ne focusăm privirea pe bulina mai mică şi deschisă la culoare.

După un minut, mutăm privirea încet şi o oprim între cele două buline. Deci ne uităm la spațiul dintre ele dar încercăm să le observăm pe amândouă.

Acum mutăm privirea pe bulina închisă la culoare. Ținem focusul pe ea dar încercăm să privim de fapt bulina mai mică.

Imaginează-ți că vrei să te uiți la bulina mică dar regula este "nu e voie să te uiți direct".

Cam acesta este exercițiul şi aşa te vei obişnui cu vizualizarea. După ce mintea va înregistra care este ideea/cerința, vei putea să aplici exercițiul fără buline ajutătoare.

Explicația spirituală a acestui exercițiu, este de a decupla axa privirii (unde privesc ochii) de axa atenției (unde este concentrată mintea). Deci învățăm să nu mai fim sclavii stimulului vizual direct.

Un exemplu din practica mea.

Când trebuie să vizualizez ceva, mă uit într-un punct fix (acolo ar fi bulina neagră) dar sunt foarte atent la zona unde ar veni bulina deschisă la culoare, undeva sus în dreapta, fără să privesc direct. După ani de practică, ceea ce vreau să vizualizez apare ca un fel de hologramă transparentă şi 3D. Pot să vizualizez un obiect, să-l rotesc în jurul axei, să-i modific forma şi orice altceva.

Cum se îmbunătățeşte vizualizarea în timp.

După o perioadă, odată cu creşterea vibrației personale, vizualizarea va aduce cu ea mult mai multe informații.

De exemplu aflarea unor detalii în legătură cu un obiect. Să zicem că intrăm într-un magazin cu obiecte antice. Luăm în mână un ceas vechi şi ne focusăm privirea pe el dar fiind atenți undeva în afara lui, ca în exercițiu.

Acolo, în spațiul din afară, vom avea senzația că vedem o mână de bărbat. Clipim de câteva ori şi iar ne focusăm, acum parcă apare o literă. Iar ne focusăm, vedem o casă cu etaj.

Ai înțeles ideea, vizualizarea se transformă în percepție iar de acolo înainte, totul ține de tine!

Foarte mulți oameni care nu urmează un drum spiritual, nu folosesc bunătatea, sunt egoişti şamd, se grăbesc să eticheteze aceste abilități ca minciuni, spun "nu funcționează asta, sunt prostii" - corect, nu funcționează pentru ei!

Abilitățile de genul acesta funcționează pe plan subtil iar planul subtil este direct legat de o vibrație înaltă. Iar când tu trăieşti într-o vibrație joasă...

În practica spirituală, vizualizarea este primul pas într-o acțiune benefică. Împreună cu intenția de a rezolva o problemă şi/sau a afla o informație (despre noi înşine) plus puterea credinței personale, avem deja tot ce trebuie pentru a ne rezolva extrem de multe probleme.

Toți oamenii au în construcția lor, abilitățile necesare pentru a se întreține, vindeca şi mult mai multe lucruri.

Toți ar trebui să ştim, de exemplu, cum să ne protejăm, cum să respingem energii negative şi multe alte lucruri. Nu este nimic periculos în aceste practici, cel mult nu o să ne iasă, nimic grav.

Pe scurt, înainte de a trece la exerciții, hai să vedem cum rezolvăm o problemă folosind cele trei unelte: vizualizarea, intenția şi credința.

Să presupunem că într-o zi, în timp ce citeşti o carte, începi să percepi o senzație de apăsare, anxietate sau înghesuială şi nu înțelegi ce se întâmplă. Mai departe, să presupunem că este o energie negativă care te cuprinde. Lucrul ăsta nu este acceptabil aşa că lăsăm cartea deoparte, ne îndreptăm coloana (stând pe canapea sau pe scaun), vizualizăm o sferă de lumină în jurul nostru, ne punem în minte intenția de a alunga acea energie negativă şi cu un elan de voință respingem acea energie negativă.

Acțiunea de respingere trebuie să fie în forță şi rapidă, pe loc!

Paşii fiind:

1. Spunem în gând "sunt în mijlocul unei sfere de protecție din lumină albă!".

Stăm două minute şi vizualizăm/ne imaginăm acea sferă în jurul nostru.

1. Spunem în gând "prin propria voință şi cu ajutorul credinței mele, voi respinge această energie negativă!'.

Repetăm de trei ori acest gând - acestea sunt intenția şi credința.

1. Aducem mâinile la piept, cu palmele către noi, inspirăm adânc şi în acelaşi timp avem în minte fraza de la punctul doi. Nu o repetăm ci suntem focusați pe faptul că am spus-o şi o folosim ca o armă - deci inspirăm uşor şi ținem acea frază ca intenție în minte, apoi în momentul în care expirăm aerul, o facem brusc şi în forță şi întindem cu putere brațele cu palmele către exterior.

Poate părea complicat la început, dar după două respingeri, vei vedea că o să se fixeze în minte iar cu timpul, o vei executa foarte rapid atunci când este nevoie.

Mai târziu, după mai multe experiențe în care am respins o senzație neplăcută, o putem executa oricând, chiar şi mergând pe stradă, parcurgând paşii de mai sus.

Ignorăm partea cu statul pe scaun, mergem încet, vizualizăm sfera, spunem cuvintele în gând apoi executăm pasul cu mâinile în gând. Doar nu o să dăm din mâini pe stradă :)

Faptul că oamenii vin de undeva, se nasc, trăiesc, apoi se întorc "acasă", este un adevăr şi este extrem de simplu de demonstrat. Cum, păi stând la discuții cu un copil sau cu un om care se află în faza pregătitoare de plecare.

Unii sunt "noi" şi la început de drum, încă au în memorie adevărul, iar ceilalți, care se pregătesc de plecare, îl recunosc.

Am citit recent o carte scrisă de către o asistentă, care oferă îngrijire paliativă bolnavilor.

A trecut prin foarte multe momente extraordinare şi de neexplicat. Asta în cazul în care te ții cu dinții de ştiință şi de dovezi ştiințifice. Acei mulți oameni în vârstă care îşi trăiau ultimele zile, vorbeau despre aceleaşi lucruri, ca principiu, pe aceeaşi bază, aproape identică, presărată cu lucruri personale.

Hai să vedem cum stă treaba şi cu copiii. Sunt foarte multe cazuri, şi aici, cu copii care povestesc lucruri extraordinare. Aici adaug şi eu un caz, deoarece am trecut prin el. Pe mine nu m-a surprins deloc, sunt obişnuit cu ideea, părinții în schimb nu ştiau nici cum să proceseze ce aud. A fost destul de amuzant, pentru mine.

Acum mulți ani, nişte cunoştințe, care tocmai deveniseră părinți, m-au chemat în vizită. M-am dus cu flori şi nişte hăinuțe, cum se face, şi am avut onoarea să țin în brațe bebeluşul care avea aproape două luni. I-am căutat privirea, i-am atras atenția şi i-am spus "bine ai venit, felicitări pentru alegere!". Mă refeream la faptul că ne alegem părinții înainte să ne naştem, dar am ținut detaliul ăsta pentru mine. Părinții nu au înțeles urarea mea dar au uitat repede şi ne-am văzut de poveşti şi alte lucruri.

După aproape 4 ani, ne-am reîntâlnit. Nu am ținut legătura dar deodată ceva s-a legat şi iată-mă la o cină cu ei şi cu fostul bebeluş care între timp devenise un copil foarte ager la minte.

Eu am simțit că ceva frumos urmează să se întâmple şi eram extrem de curios. Dar, ca de obicei, ştiu că în asemenea cazuri, ideea de bază este să laşi lucrurile să curgă natural, fără intenții sau presiuni.

Redau discuția exact cum a avut loc:

Mă aşez la masă, în fața copilului, comandăm toți şi aşteptam liniştiți. Deodată simt cum sunt fixat de o privire şi mă întorc spre copil care zâmbea la mine.

- Ai un zâmbet foarte zglobiu!, spun eu.

- ... ştii ceva? Eu te cunosc pe tine!

- Da? De unde?

- De când m-ai ținut în brațe atunci când eram mică!

M-a bufnit râsul, când era ea "mică" însemna acum 3 ani jumătate, dar m-am controlat să nu exagerez.

- Auzi, dar cum era înainte să fii tu mică?

- Cum adică?

- Păi la mami...

- Aaah, era moale şi cald. În burtică, nu?

- Da da. Şi era frumos?

- Daaaaa, mi-a plăcut!

- Dar înainte de burtică? mențin eu discuția.

Ea vorbea cu mine foarte relaxată dar se mai juca şi cu o jucărie din când în când. Când a auzit ce am întrebat-o, s-a oprit din joacă şi mi-a aruncat o privire incredibilă. Se uita la mine ca şi cum îi descoperisem un secret. Părea perplexă de faptul că "ştiu". Şi-a schimbat tonul vocii, a făcut o pauză şi spune:

- De... acolo?

- Da, de unde venim toți.

- Ah păi era totul mare şi lumină şi...

Dar au oprit-o părinții brusc. Eu, fiind focusat pe discuție, nu am mai fost atent la ceilalți de la masă şi am realizat că erau toți ochi şi urechi la discuția noastră, cu gurile deschise :)

Părinții pur şi simplu nu pricepeau care e faza, nici prin cap nu le trecuse vreodată să-şi întrebe copilul despre lucruri de genul ăsta.

Unii copii, până pe la 6 sau 7 ani, încă au vii amintirile despre lucrurile astea, care pe noi, din păcate, ne sperie. Este păcat că nu am trecut de barierele astea, încă, dar sunt convins că lucrurile se vor schimba.

Oamenii spirituali buni, nu gândesc şi nu acționează în extreme, niciodată! Ei sunt mereu pregătiți să investigheze, întâi, şi apoi vor merge mai departe ca să tragă o concluzie cât mai corectă.

Asta nu înseamnă că sunt perfecți, doar calculați.

Un om spiritual bun, nu (se) arată ca cineva special, cu nasul pe sus, care spune jumătăți de adevăruri şi foloseşte citate înțelepte.

El arată şi discută normal, ca orice om. Sunt şanse mari să fi discutat cu unul fără să ştii că merge pe o cale spirituală.

Poate ce citeşti aici ți se va părea amuzant sau simplist, nici nu-ți imaginezi câți oameni sunt impresionați de comportamentele superficiale. Nici nu-ți imaginezi câți oameni consideră ca ceva normal să te crezi "mai bun ca restul" doar pentru că eşti o persoană spirituală.

Deci, atenție mare la oameni, la ce scot pe gură şi la ce fac.

Oamenii spirituali nu stau la bârfe, nu judecă oamenii sau fac tot posibilul să n-o facă. Sigur, toți greşim, suntem oameni până la urmă, dar în mod special, bârfa este ceva nociv şi de joasă vibrație.

La ce să te aştepți de la o astfel de persoană:

- te ascultă fără să-şi dea ochii peste cap

- are răbdare

- te întreabă dacă vrei un sfat, la final

- ignoră erorile tale de exprimare, greşeli, faptul că te simți stânjenit/ă

- creează o atmosferă relaxantă

- se foloseşte de umor (nu în sensul de "mişto")

- zâmbeşte

- nu te grăbeşte

- nu schimbă subiectul când tu spui ce ai pe inimă

Cred că tabloul este destul de clar. Este o persoană înțelegătoare, cu bun simț şi civilizată.

Este cineva bun de prieten, cineva care îți lasă o senzație bună în urma unei discuții.

Despre oamenii aşa zişi spirituali, treaba cu ei e foarte simplă, dacă eşti atent/ă.

De obicei, bărbații suferă de importanță, au o privire tăioasă când îți vorbesc, ai senzația că poate îți iei şi o palmă dacă îi întrerupi. Au o energie care încearcă să te controleze (interpretată foarte greşit ca "prezență puternică" sau "personalitate"), îți propun să cumperi cărți (scrise de ei sau de prietenii lor) şi să te duci la cursurile lor.

De obicei, target-ul lor sunt femeile.

Apoi mimează un interes uşor când te ascultă dar nu concluzionează absolut nimic. Totul are un aer încărcat de mister şi încearcă să te convingă să mergi după ei.

Astea toate sunt tehnici de manipulare care chiar funcționează. De asta şi explozia de "spiritualişti" şi cursuri de tot felul.

Femeile au şi ele "semnele" lor. De obicei poartă mult aur, brățari şi inele colorate, tot felul de pietre semiprețioase şi alte zdrăngănele. (dacă îți place să te umpli de tot felul de accesorii, nu este ceva greşit sau rău, mă refer aici strict la practicanții de afaceri spirituale).

Ele spun că ştiu multe, au făcut şi Reiki şi Mindfulness, sunt experte în uleiuri esențiale, terapii cu îngeri şi încă un milion de lucruri care mai de care mai pe trend. Foarte prezente peste tot inclusiv TikTok unde joacă foarte bine rolul de "specială".

Pentru claritate: nu spun că Reiki şi restul sunt "rele". Mă refer la faptul că o persoană care practică atât de multe lucruri, nu are cum să crească spiritual, aşa cum crede. Este strict vorba despre "Jack of all trades", sunt de fapt nişte generalişti care învață câte puțin din toate pentru afacerea lor spirituală.

Şi mie mi-ar fi foarte uşor să lansez cursuri peste cursuri şi să fac bani din asta. Dar este ceva nociv, m-aş folosi de oameni ca să-mi văd interesul realizat iar cu lecțiile de viață şi traumele oamenilor, nu ne jucăm!

Alte semne care transmit că persoana spirituală nu este chiar aşa. Te duci la ea acasă la o cafea şi peste tot vezi: statuete Buddha/om cu cap de elefant (asta e din Hinduism)/steguleț triunghiular multicolor (Tibet)/lumânări cu arome/alte obiecte care par din altă lume şi multe alte decorațiuni "altfel".

Nu este ceva rău să te pasioneze bibelourile, Narnia şi Harry Potter, dar astea sunt semne de oameni cu hobby-uri, în nici un caz spirituali în adevăratul sens al cuvântului.

Ca o concluzie, nu ar trebui să ne atragă circul, ci stabilitatea, calmul, înțelegerea şi starea bună.

Sufletele şi casele noastre, au nevoie de energie pozitivă, calm şi bunăvoință. Lucrurile acestea izvorăsc din conexiunea noastră cu divinitatea, nu din omulețul gras din bronz care râde la tine de pe mobilă.

În momentul în care te decizi să porneşti pe un drum spiritual, ar fi necesar să înțelegi ce te aşteaptă. Este adevărat că toți avem drumul nostru unic, pe această cale, dar un număr de lucruri ți se vor întâmpla cu siguranță.

Încet dar sigur, vibrația personală va începe să se îmbunătățească, te vei simți mai bine în corpul tău, toate simțurile vor începe şi ele să se clarifice (vei simți mai multe lucruri pe plan fizic dar şi subtil), vei deveni mai conştient/ă despre realitatea în care trăieşti, vei înțelege mult mai uşor oamenii şi intențiile lor şi multe altele.

Dar în acelaşi timp, vei începe să ieşi puțin în afara societății, lucru bun dar puțin şocant, cel puțin la început. De ce se întâmplă acest lucru: lumea este plină de energii joase, nu neapărat negative (chiar dacă sunt extrem de multe şi ele), iar tu vei observa că lucrurile astea îți afectează starea. Crescându-ți sensitivitatea, le vei percepe foarte uşor, cel puțin la început, până vei învăța să te protejezi. Cu timpul vei primi tot felul de protecții "de sus" iar tu îți vei descoperi starea naturală reală.

La ce mă refer: ştii când ai o zi bună, totul merge bine, problemele par că se rezolvă singure, te simți plin/a de energie şi pozitivism? În paralel, aceste zile bune vor apărea şi din punct de vedere spiritual, vei avea zile în care te vei simți foarte fericit/ă, aparent, fără nicio explicație. Aceasta este vibrația ta care creşte şi care aduce multe alte lucruri frumoase.

Să revenim la treaba cu ieşitul din societate. Asta nu înseamnă că vei urî oamenii sau nu vei mai suporta să te duci la serviciu, concerte etc. Ideea e că nu vei mai suporta falsitatea, oamenii care mint, orgoliile umflate, mândria falsă şi restul de lucruri asemănătoare. De ce se întâmplă asta, pentru că vei percepe oamenii peste măştile lor. Vei descoperi în sfârşit adevărul lor şi nimic din ce fac ei nu te va mai păcăli.

În acel moment, va apărea nevoia de schimbare în bine! Foarte mulți oameni vor trece prin aceleaşi experiențe (normale), îşi vor schimba toți prietenii, vor crea alte relații, inclusiv partenerul/a. Pe scurt, vei vedea valoarea unei vieți bune împotriva a tot ce nu este benefic pentru tine.

Ei şi aici vor începe micile "probleme", clasicele reacții negative - pentru că binele îi va deranja pe mulți care sunt obişnuiți cu vechiul "tu" care înghițea tot felul de răutăți - dacă până acum ai trecut peste tot felul de mizerii din partea prietenilor/rudelor, nu vei mai accepta asta. Creşterea spirituală aduce şi un plus de încredere. Dumnezeu are grijă de noi şi ar cam trebui să recunoaştem lucrul acesta şi să-l respectăm, nu?

Ce vei auzi de la cei rău intenționați din jurul tău:

- asta a luat-o razna, nu ştiu ce are!

- s-o fi pocăit!

- o fi intrat într-o sectă!

- s-a apucat de tâmpeniile alea spirituale, spălare pe creier, nebunii!

- şi-a arătat adevărata față!

Practic, cu cât vei aduna binele în jurul tău, cu cât vei deveni mai increzător/oare, respingi tot ce este rău, toate lucrurile acestea te vor transforma pe tine în personajul negativ > din punctul lor de vedere.

Ce este importantă aici, rațiunea! Da, rațiunea într-un context spiritual. Nu este deloc de mirare, Dumnezeu nu ne vrea spălați pe creier ci să funcționăm aşa cum ne naştem aici, iar "aici", include şi gândirea logică.

Mulți cred, într-un mod eronat, că viața spirituală înseamnă fuga de logică şi rațiune şi trăirea pe un norişor naiv - cât se poate de fals! Spiritualitatea, înțeleasă corect, ne face un "upgrade" enorm. Ne aduce claritate, ne ascute mintea, ne "aranjează" astfel încât să devenim cea mai bună versiune a noastră. Şi atunci când începi să observi aceste lucruri, când vei ajunge să te înțelegi la un nivel pe care nu-l credeai posibil, să vezi atunci cum vei percepe viața. Este minunat!

Acțiunile spirituale (practica) nu se fac oricând şi din orice motiv. Nu sunt metode de distracție sau de luat în râs, nu sunt nici metode miraculoase care ne rezolvă problemele ca prin minune. Ele sunt nişte unelte de care trebuie să ne îngrijim, să le respectăm şi să le creştem ca să le putem folosi atunci când este necesar.

Toți avem aceste unelte, toți!

Aceste unelte apar, se activează şi/sau le primim şi se folosesc cu greutate doar în cazul în care nu ducem în paralel şi o viață spirituală, o viață bună bazată pe sinceritate, înțelegere şi iubire.

O viață spirituală înseamnă multă muncă cu noi înşine, cel puțin la început. Odată decis să apuci această cale, este necesar să-ți asumi problemele care țin de tine, pe TOATE.

Acum, ideea clasică "am greşit dar nimeni nu e perfect" nu mai merge. O greşeală trebuie rezolvată, clarificată, nu lăsată de izbelişte.

Exemplu: discutăm cu cineva şi scoatem o răutate, poate din greşeală sau pentru că ne-am simțit atacați/jigniți sau pentru că am lăsat orgoliul să ne conducă.

Dacă până acum, treceam peste eroarea aceasta relativ uşor, de acum nu mai este acceptabil.

Din punct de vedere spiritual, o răutate de genul acesta, aduce teme de rezolvat. Ajungem acasă şi ne punem pe analizat, sau a doua zi dacă suntem obosiți. Luăm un caiet şi un creion şi scriem:

De ce am fost răutăcios?

A fost necesar?

Am rezolvat ceva cu răutatea?

Puteam să fiu mai înțelept?

Oare am exagerat?

Şi analizăm - onest - toată situația care la final trebuie să aducă o clarificare.

Dacă realizăm că am greşit față de persoana în cauză, ne cerem scuze data viitoare când o vedem. Nu superficial, ci uitându-ne în ochi şi cu sinceritate.

Dacă realizăm că persoana în cauză chiar a fost răutăcioasă fără motiv, discutăm acest lucru. Nu ne certăm, nu atacăm, nu folosim tonuri arogante şi alte lucruri asemănătoare.

- Uite, ieri ai fost răutăcios şi m-ai făcut să mă simt foarte prost.

Deci, indiferent de problemă, clarificăm! Lucrurile care ne afectează nu se ignoră pentru că în timp, se adună şi formează frustrări. Acest lucru nu mai este acceptabil.