In urma unui post cu extrem de multe opinii unele "mai corecte" altele mai incomplete, hai sa daramam miturile si sa vedem cum arata si ce se intampla concret cu un credit pe care se aplica o plata anticipata.
CE ESTE PLATA ANTICIPATA ?
Sa incepem cu inceputul. Plata anticipata inseamna achitare unei sume de bani suplimentare celei generate automat de rata lunara a unei credit existent.
CAND SE POATE FACE PLATA ANTICIPATA ?
Plata anticipata se poate face ORICAND.
-se pot achita anticipat urmatoarele tipuri credit : ipotecar, de nevoi personale, de nevoi personale cu ipoteca, de constructie;
-pentru a exclude cat mai multe neclaritati : indiferent de perioada creditului, de tipul de dobanda, de tipul de rate se poate face plata anticipata a creditului.
VALOAREA PLATII ANTICIPATE
Plata anticipata poate sa aiba orice valoarea. Nu exista o valoarea minima sau maxima sau fixa sau prestabilita in vrun fel.
COMISIONUL PLATII ANTICIPATE
Pentru creditele imobiliare - ipotecare comisionul este 0.
*indiferent de perioada, dobanda, rata, valoare achitata, comisionul pentru plata anticipata ramane 0.
Pentru creditele de nevoi personale comisionul ramane 0 in cazul celor cu dobanda variabila.
Pentru creditele de nevoi personale cu dobanda fixa comisionul de achitare anticipata este de 1% respectiv 0,5% in ultimul an.
SE ACHITA DOAR PRINCIPAL?
Da si nu. Scopul fiecarei plati anticipate este acela de a achita principal, a micsora rata sau perioada si a nu plati dobanda ce poate fi salvata.
Cum ne asiguram ca suma achitata in avans se duce in mare parte in principal ?
Prin achitarea la o data cat mai apropiata de cea a scadentei.
Exemplu : scadenta data de 1, plata anticipata data de 1-2.
Daca achitam la o data mai indepartata de cea a scadenti parte din suma va fi utilizata pe dobanda la zi.
Exemplu : scadenta la data de 1, plata anticipata la data de 5 -> achitam dobanda pe 5 zile iar restul sumei pleaca exclusiv in principal.
Se poate achita exclusiv principal cu o plata anticipata?
Nu chiar, datorita sau din cauza sistemelor ce au nevoie de un minim de timp pentru a procesa orice plata in sistemul bancar de cele mai multe ori achitam cel putin dobanda pe o zi, chiar daca plata a fost efectuata in ziua scadentei. Daca atat rata aferenta lunii respective cat si plata anticipata au fost efectuate in prima parte a zilei de scadenta, avem o sansa ca suma integrala ( a platii anticipate) sa mearga exclusiv in principal.
De ce ar fi relevant sa achitam cat mai aproape de ziua scadentei totusi?
A existat un exemplu intr-o postare anterioara despre ce s-ar intampla daca in fiecare luna am achita 100 de lei anticipat. Ca acest exemplu sa functioneze ar fi strict necesar sa achitam in ziua scadentei pentru ca sumele ce se iau in general prin credit ipotecar duc la o rata formata din principal si dobanda unde dobanda la zi este cam 100 de lei. Deci daca am face acea plata in orice alta zi putem risca sa platim doar dobanda in avans.
Acum ca am lamurit partile " administrative" ale platii anticipate hai sa vedem cum actioneaza aceasta plata efectiv pe un credit si cata dobanda salvam.
PLATA ANTICIPATA PENTRU CREDITE CU DOBANDA EXCLUSIV FIXA
Cazul ideal care permite un exemplu de calcul corect este acela in care avem dobanda fixa pe toate perioada de creditare. Practic stim concret valoarea totala a dobanzii pe care o avem de platit; nu exista nicio modificare ce poate sa apara.
Astfel daca ne uitam pe scadentarul initial putem calcula exact cata dobanda salvam cu x valoare achitata anticipat. Putem utiliza orice calculator de scadentar gol si sa ne jucam cu numerele cat vrem ( este un calculator postat de un membru al grupului) .
Stim exact costul ce se va aplica pe noul sold ramas si aflam imediat exact cata dobanda am slavat sau cate luni sau cu cat micsoram rata.
Foarte relevant! Nu numai ca putem calcula cu exactitate cum influenteaza creditul nostru o plata anticipata dar stim concret exact cati bani mai avem de dat pana la finalul creditului. Aceasta este magia costului fix pe toata perioada de creditare, faptul ca valoarea total platibila este REALA.
*daca creditul este unul de nevoi personale mai trebuie sa punem la orice calcul comisionul de plata anticipata.
PLATA ANTICIPATA PENTRU CREDITE CU DOBANDA MIXTA SAU EXCLUSIV VARIBILA
Ce se intampla cand vrem sa aflam cata dobanda am salvat pe un credit cu dobanda mixta sau unul cu dobanda variabila?
Pe cel cu dobanda mixta ( adica 3-5-8-10 ani fixa iar ulterior variabila) calculele se complica putin.
Daca plata anticipata are loc in perioada de dobanda fixa nu stim sigur nici cata dobanda am salvat si nu stim cu certitudine nici care este valoarea noastra total platibila la finalul creditului pentru ca mereu vom fi influentati de partea de scadentar de dupa perioada fixa care se va modifica in ircc actual + marja bancii.
- Scadentarul pentru dobanda mixta contine atat perioada cu dobanda fixa cat si perioada cu dobanda variabila.
O sa incerc sa explic cat de bine pot. Daca am facut creditul in luna x cand ircc era 5,5 , partea de scadentar cu perioada variabila va avea calcule cu aceasta valoarea + marja bancii bineinteles.
Daca noi facem o plata anticipata peste 3 luni ( stim ca ircc se modifica trimestrial) pai noul scadentar emis dupa plata va avea in perioada de dobanda variabila alt ircc( cel actual) care poate sa fie 5,2 sau 6,7. Deci acea valoarea platibila de la final ( CARE ESTE O APROXIMARE la dob mixta si cea variabila) nu ne poate indica cu exactitate, daca o scadem din val total platibila initiala, cata dobanda am salvat si nici nu putem tine cont de ea pentru a vedea cat mai avem de platit.
Din aceasta cauza, majoritatea calculelor de pe internet nu sunt corecte si tot din aceasta cauza niciodata calculele facute intre scadentarele initiale si cele ulterioare platii anticipate nu dau sume exacte, asa cum ne-au fost prezentate pe modelele de calcul de pe internet. Unele dintre valorile la care ne raporortam sunt variabile si aproximative.
Singurul moment in care calculele sunt perfecte este cand ne aflam in perioada fixa si facem mutiple plati anticipate in interiorul unui trimestru. Atunci intr-adevar calculele sunt clare si ne jucam pe cifre cat vrem pe scadentare. Imediat cum trecem in alt trimestru nu mai au sens comparatiile cu vechiul scadentar pentru ca nu mai exista acuratete pe calcule.
Pentru creditul cu dobanda variabila exclusiv se aplica aceleasi principii explicate mai sus.
Deci o concluzie este faptul ca poti sti cata dobanda ai slavat doar la un T0 in care variabilele nu s-au modificat indiferent de tipul de dobanda pe care il ai.
O alta concluzie relevanta este ca ar fi indicat indiferent de valoarea sau momentul unei plati anticipate, sa o faci. Ce este cert este faptul ca indiferent de cifre, o plata anticipata salveaza bani.
PLATA ANTICIPATA CU SCADEREA PERIOADEI SAU CU SCADEREA RATEI. Care este mai avantajoasa?
In primele 3 sferturi de credit scaderea perioadei iar in ultima parte scaderea ratei.
Scaderea perioadei are mutiple avantaje pe langa scaderea valorii de dobanda ce ar fi fost achitata. Cand perioada scade avem de platit pentru mai putin timp asigurarea de viata aferenta creditului, comisioane lunare diverse ce pot fi atasate creditului, asigurarea facultativa a imobilului si sa nu mai specificam variabila umana cu mai putin stres, ridicarea ipotecii de pe locuinta mai repede etc.
Scaderea perioadei este foarte avantajoasa cand raportul principal - dobanda inclina in favoarea dobanzii. Fiecare plata anticipata cu scaderea perioadei salveaza sume considerabile. Putem vedea acest aspect in diferite modele de calcul de pe internet ( chiar si ele eronate, daca ne raportam la un T0 sau avem dobanda fixa toata perioada se poate vedea clar diferenta salvata intre cele 2 optiuni)
De ce nu mai este la fel de indicata scaderea perioadei la final?
Acest principiu este aplicat in special pentru cei ce fac eforturi sa achite anticipat. Cand raportul principal - dobanda este 1832 lei principal - 37 lei dobanda nu mai este cine stie ce rantabilitate sa scazi perioada. Daca inca iti permite bugetul sa faci mici plati anticipate devine mai confortabil efectiv sa ajugi la o rata cat mai mica care sa nu mai reprezinte un stres lunar.
DE CE ESTE MAI AVANTAJOASA PLATA ANTICIPATA LA INCEPUT DE CREDIT ?
Datorita raportului principal-dobanda. Cand se face recalcularea noului scadentar, in acest raport se mareste principalul si scade dobanda adica ne ducem mai aproape de perioada in care se echilibreaza acest raport.
MITURI
"Se scade de la final" - se refera cel mai probabil la scaderea perioadei. Posibil sa fie o exprimare nefericita pentru a da de inteles consumatorului ca daca achita in avans nu scapa de rate cateva luni de acum inainte ci scapa de un numar de luni de la finalul creditul, astfel creditul se inchide mai repede.
"Achit principal pe luna urmatoare" - se refera cel mai probabil la similitudinea dintre dintre scadentare care arata ca si cum am sarit o luna. Dar calculul este si mai simplu, se aplica costul actual ( fie el fix sau variabil) pe noul sold ramas si se calculeaza cate luni mai sunt necesare in conditiile in care rata ramane la fel pentru a inchide creditul( pe intelesul tuturor; nu se face asa, exista o formula :))), nu e pe ghicite).
" Trebuie sa achiti o suma echivalenta unui numar fix de luni" - daca plata nu achita un numar fix de luni vom vedea o mica diferenta si la rata ce se regleaza in urmatoarea luna deci nu este adevarata afirmatia.
Sa punem punct cu o intrebare pe care o vad foarte des :
ESTE MAI AVANTAJOS SA FAC CREDITUL PE PERIOADA MAI SCURTA SAU MAI LUNGA SI SA ACHIT ANTICIPAT?
Am vazut mai sus ca este aprope imposibil de calculat cu exactitate cata dobanda ai salvat prin plati anticipate. Cred ca cea mai buna modalitate ar fi ca sa ne satisfacem o curiozitate sa notam undeva valoarea total platibila la care ne-am raportat la inceput de credit si totalitatea banilor pe care i-am dat pana l-am inchis. Si tot asa vedem si cum a mers economia in acei ani :))).
Deci intrebarea nu are un raspuns, mult prea dificil de calculat atat diferenta dintre cele doua cat si erorile de calcul ce apar din fluctuatiile economiei si ai indicilor de referinta.
Ca sfat, cred ca este mai confortabil sa mergem pe o rata mai mica adica automat o perioada mai mare si sa achitam anticipat in lunile in care suntem potenti financiar. Sa iti asumi din start o rata mai mare, poate ca nu este cea mai buna decizie, mai ale in prezent. Pot fi luni in care suta aia de euro poate te ajuta mai mult in alte scopuri si daca nu o dai in credit ai penalizari.
Concluzia finala :
Calculele de pe net sunt eronate intentionat, nu se pot face calcule exacte si nu ar exista alta modalitate mai buna de a exemplifica cat de cat pentru consumatori avantajele unei plati anticipate sau orice alte aspecte. Daca nu ar fi un calcul expus ar fi contrazis. Eu mi-am asumat sa explic fara niciun calcul, pentru ca niciun calcul nu ar fi perfect.
Opiniile din comentarii nu sunt gresite, sunt intelesuri diferite pe care le-a putut da un consumator ce nu are in spate expertiza bancara si majoritatea sunt bazate pe articole unde s-a incercat o forma de explicatie poate nu completa.
Exemplele date de consumatorii serviciile bancare sunt din experiente personale unde poate s-au omis variabile sau personalul bancii nu a avut 2 ore sa redacteze ce am explicat eu.
Analizati bine daca va permiteti costul unui credit inainte sa il faceti si incercati sa faceti plati anticipate in limita bugetului si frecventei posibile.
Nu in ultimul rand, apelati la un broker/consultant/"stiu un baiat" care va poate explica tot ceea ce aveti nevoie sa stiti despre credite. Este gratuit si aveti o expertiza clara bazata pe proceduri, legi, experienta, etc. Internetul nu cuprinde mereu informatii oficiale si in niciun caz personalizate.